21.02.2011

Minifotbalul la nivel de Federație

După 4 ani de activitate în care au fost organizate patru Turnee Naționale și o Cupă a României, Asociația Română de Minifotbal se transformă în Federație. Minifotbalul din România se poate lăuda și cu câștigarea în 2010 a primului turneu european de minifotbal la nivelul echipelor naționale.


Istoria minifotbalului şi a primelor competiţii de minifotbal în România merge până anii '70, municipiile Galaţi şi Târgu-Mureş fiind deschizătoare de drumuri în acest sens, în celelalte judeţe ale ţării primele informaţii despre competiţii de minifotbal datând imediat după anii '90. O dezvoltare fragilă a minifotbaluuil a început însă
propriu-zis în perioada anilor 2000 prin organizarea unor competiţii izolate la nivelul câtorva judeţe.
Minifotbalul a trecut în această perioadă de la meciuri ad-hoc de pe terenurile din curțile școlilor sau din parcările dintre blocuri la competiții bine organizate pe terenuri dotate cu gazon artificial, instalații de nocturnă și chiar și tribune pentru spectatori.

Proiectul Asociaţiei Române de Minifotbal a început oficial în anul 2007 prin organizarea primului turneu final, dar şi prin demararea la nivel local a cât mai multor competiţii de minifotbal. În urma activității din ultimii 4 ani, Asociația Română de Minifotbal a organizat patru Turnee Naționale și o Cupă a României, și a pus bazele primei echipe naționale de minifotbal. Reprezentativa României, sub conducerea antrenorului Tiberiu Lajos, fostul arbitru internațional, a câștigat în 2010 și primul turneu european de minifotbal, un element de deplină bucurie pentru cei au care jucat pentru prima dată sub culorile naţionale. La turneul găzduit anul trecut la Bratislava au mai participat şi reprezentantele de minifotbal din Austria, Ungaria, Cehia şi Slovacia.
În acest moment în tot acest sistem competiţional sunt angrenaţi un număr de aproximativ 25.000 de practicanţi de minifotbal.


”După acest parcurs încununat cu cele mai frumoase rezultate atât la nivel național cât și european, am luat decizia de a depune toate eforturile ca minifotbalul din România să fie reprezentat la nivel de federație și am reușit. Un rol important în promovarea minifotbalul în România l-a avut și căpitanul echipei naționale de fotbal, Cristi Chivu, care a răspuns invitației noastre de a fi prezent la ultime două turnee finale și chiar mai mult decât atât, a fost gazda campioanelor noastre la nivel național din ultimii doi ani la meciurile sale de la Inter Milano”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele noii federații de minifotbal.


Noul comitet executiv al Federației de Minifotbal din România va fi reprezentat de Răzvan Burleanu (președinte), Paul Costaș (prim-vicepreședinte), Ionică Onicaș (vicepreședinte), Tiberiu Lajos (vicepreședinte) și Gavrilă Vasilescu (secretar general).

Pentru 2011, noua federație constituită își dorește să organizeze un turneu european de minifotbal în România, dar și sa consolideze campionatele de la nivel local, din cele peste 30 de județe în care se joacă în acest moment. Dincolo de a fi un simplu joc, minifotbalul este de asemenea fascinant datorită multitudinii de scheme şi tactici care pot fi implementate. Nu în mod întâmplător acest sport este practicat aşa cum se știe și de foşti sportivi din toate domeniile, dar şi de persoane care nu au fost angrenate până acum într-o structură a vreunei ramuri sportive profesioniste.
Minifotbalul devine, cel puțin în România, prin dezvoltarea sa, mai mult decât un sport care oferă valori educaţionale, beneficii de sănătate, oportunităţi de socializare şi valoare sportivă. Jocul de minifotbal devine treptat o stare de spirit.

”Diferența dintre noi și multe alte federații de sport din România este că nu ne propunem să facem performanță, nu ne interesează rezultatele. Minifotbalul este un sport destinat exclusiv amatorilor și care se joacă după propriul regulament. Scopul nostru este să continuăm promovarea minifotbalul ca un sport de masă, de a aduce cât mai multe persoane pe terenul de minifotbal, fiindcă practicarea minifotbalului poate contribui la starea de sănătate generală a celor care îl practică, și cercetările internaționale din domeniu o demonstrează. Totul pentru a creea o Românie mai sănătoasă. Și cred că de pe urma activității noastre și alte federații sportive pot avea de câștigat, dar și populația țării noastre ca întreg”, ne-a declarat Răzvan Burleanu președintele Federației de Minifotbal din România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin