18.06.2020

Criminalii nu vor mai umbla liberi pe străzile României!


Criminalii care au ucis un copil, o femeie gravidă, două sau mai multe persoane, sau au omorât pe cineva cu premeditare nu vor mai beneficia de liberare condiționată, după ce Codul Penal a fost modificat astăzi în Camera Deputaților, care este for decizional. Aceeași măsură este valabilă și pentru criminalii care au comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor, care nu vor mai beneficia de prevederile recursului compensatoriu.

Traficul de persoane, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, prostituția infantilă, tâlhăria calificată și tâlhăria urmată de decesul victimei sunt fapte pentru care nu va mai exista niciun fel de clemență, iar făptuitorii nu vor mai beneficia de posibilitatea liberării condiționate.

Potrivit statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, din 19 octombrie 2017, data intrării în vigoare a legii, până la 2 decembrie 2019, 22.917 persoane condamnate au fost liberate din închisoare, ca urmare a aplicării recursului compensatoriu, dintre care 1.041 de criminali.

În acest timp, societatea românescă a asistat la cel puțin două cazuri cu un impact emoțional uriaș: tânăra din Mehedinți, incendiată de un bărbat cu cinci crime la activ, liberat condiționat, și situația de la Caracal, care a îngrijorat opinia publică. Interzicerea liberării condiţionate a criminalilor este singura cale pentru a nu mai asista la astfel de fapte abominabile, pentru a nu mai pune alte suflete în pericol. Locul criminalilor este la pușcărie și nu există nicio justificare pentru ca un criminal în serie să se plimbe fără nicio restricție în parcuri și pe străzi, în piețe și în magazine și, eventual, să facă alte victime, a declarat Deputat Ionel Palăr, Președinte PNL Bacău.



17.06.2020

Becurile arse se transformă în alimente pentru persoanele defavorizate


„Transformă deșeurile în energie!” este titlul celei mai noi inițiative Recolamp, o campanie de responsabilitate socială și de colectare selectivă a deșeurilor din echipamente de iluminat, prin care becurile arse colectate selectiv capătă valoare, pentru susținerea unor cauze sociale. Primul proiect susținut este „Banca de Alimente”, inițiat de Crucea Roșie Română cu mai mult de 10 ani în urmă.

Astfel, în perioada 10 iunie – 31 august, la fiecare 300 de becuri colectate selectiv la punctele de colectare Recolamp, asociația donează 90 de lei către Crucea Roșie Română, suma necesară unei familii pentru a-și asigura alimentele de bază timp de o lună.

Transformă becurile arse în alimente! Recolamp face un apel către toți consumatorii casnici care generează deșeuri din echipamente de iluminat să le ducă la punctele de colectare atât pentru a contribui activ la susținerea cauzelor sociale parte din campanie, cât și pentru a proteja mediul înconjurător.

„În contextul pandemiei COVID-19, ne confruntăm, iată, cu o situație dificilă din punct de vedere al colectării selective – au scăzut cantitățile de deșeuri colectate în mediul instituțional și corporate și a crescut consumul de energie electrică, ambele ca urmare a deciziei de a se lucra de acasă pe cât posibil în această perioadă. Astfel, și cantitatea de deșeuri de echipamente de iluminat generată de consumatorii casnici a crescut. E o situație fără precedent, cu urmări în viitorul apropiat și îndepărtat, și trebuie să facem un efort comun pentru a stabiliza lucrurile. Așadar, ne dorim să le oferim consumatorilor casnici cât mai multe motive pentru care ar trebui să susțină colectarea selectivă și să aducă becurile arse la punctele de colectare: pentru mediu, pentru ei și un viitor mai verde și pentru a ajuta persoanele vulnerabile. Campania Transformă deșeurile în energie! este o inițiativă cu impact dublu, pentru mediu și pentru societate”, a declarat Anca Lupusavei, director de marketing al Recolamp.

„Banca de Alimente este proiectul prin care Crucea Roșie Română ajută persoanele vulnerabile să aibă acces la alimentele de bază necesare pentru aproximativ o lună. Din păcate, în România, 40% din populație trăiește sub nivelul pragului de sărăcie. Prin această colaborare, ne dorim să continuăm să susținem cât mai multe familii, oferindu-le acces la alimente și astfel șansa la un viitor mai bun. Cei care vor aduce becurile arse la punctele de colectare contribuie la un mediu mai bun și la creșterea nivelului de trai printr-un singur gest, acela al colectării selective. Mulțumim, Recolamp, pentru acest parteneriat pentru viitor!” a declarat dl. Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

Pentru mai multă transparență și informare în timp real, Recolamp a dezvoltat pentru această campanie pe www.recolamp.ro un calculator de deșeuri ce arată cantitatea actualizată de becuri colectate în România, la cele peste 2.000 de puncte de colectare selectivă destinate utilizatorilor casnici disponibile la nivel național. Utilizatorii care vor să recicleze becurile arse sunt invitați să descarce aplicația ColțVerde și să găsească pe harta punctelor de colectare cele mai apropiate centre comerciale mari, lanțuri de magazine sau magazine de tipul do it yourself, precum și programul lor de lucru. Măsurile de protecție, siguranță și igienă sunt riguroase în toate punctele de colectare deschise. Aplicația poate fi descărcată din App Store și Google Play.

Mai multe informații se pot găsi pe www.recolamp.ro.

Dacă s-a ars, reciclează-l!





LinkWithin