09.11.2026

Educația incluzivă a adulților, redefinită prin mobilități Erasmus+ de Asociatia pentru Educatie si Formare ASEF

Asociația pentru Educație și Formare ASEF a fost reprezentată cu mândrie în Cappadocia, Turcia, la cursul internațional de formare a adulților „Rethinking Inclusive Education Through Active Learning”, organizat de CappaEdu Training Academy. Mobilitatea face parte din proiectul nostru de Acreditare Erasmus+ nr. 2026-1-RO01-KA121-ADU-000405345, finanțat de Uniunea Europeană, prin care susținem dezvoltarea profesională continuă a formatorilor noștri.

Timp de o săptămână, colegii noștri formatori, doamna Ana-Maria Andrioaie și domnul Valentin Crețu, au fost alături de educatori din Lituania, Estonia și România. Împreună au schimbat idei, au împărtășit bune practici și au descoperit noi metode prin care învățarea în educația adulților devine mai incluzivă, mai activă și mai plină de sens. 🎓🌍


🧠 În cadrul atelierelor practice s-au aprofundat metode moderne precum:

• Universal Design for Learning (metoda UDL)
• Learning in Museum
• Tehnici inovatoare de Storytelling
• Învățarea prin activități Outdoor
• Instrumente interactive de activare a cursanților adulți.

🎈 O experiență culturală desăvârșită: Spiritul Erasmus+ a fost completat armonios de farmecul unic al Cappadociei! Participanții au trăit momente memorabile vizitând Muzeul în Aer Liber Göreme, atelierul tradițional de ceramică din Avanos, zburând cu balonul cu aer cald la răsărit și savurând mesele festive cu produse tradiționale turcești.


🙏 Mulțumiri din suflet! Exprimăm întreaga noastră recunoștință organizației gazdă și domnilor Tuncay Özdemirși Ramazan Özdemir pentru organizarea impecabilă, seriozitatea exemplară și suportul cald oferit pe tot parcursul mobilității!

Consideram ca mobilitate si-a atins obiectivele si prezenta la acest curs va genera modernizarea designului educational propus de cei doi formatori participanti la nivelul organizatiei noastre.

Prof. Dr. Mihaela Cojocaru- Președinte 













 

Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autoarei, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.

30.09.2026

Terapie și tehnologie pentru 200 de familii din județul Bacău

 În județul Bacău a demarat un proiect dedicat copiilor cu dizabilități și familiilor acestora, construit în jurul unei idei simple, dar esențiale: niciun copil nu ar trebui să fie lipsit de șansa de a primi sprijinul de care are nevoie, iar nicio familie nu ar trebui să fie nevoită să ducă singură lupta pentru recuperarea și dezvoltarea propriului copil.

Fundația de Sprijin Comunitar, împreună cu Asociația „Centrul Daniel” și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, au lansat oficial, în cadrul unei conferinte desfășurată marți 29.09.2026, la Sala Mare a Consiliului Judetean Bacău, proiectul

 „Comunitate terapeutică pentru copiii speciali și familiile lor!”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeana în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială și se va desfășura timp de 40 de luni, în perioada 1 iulie 2026 – 31 octombrie 2029.


”Este un proiect care pornește de la realitatea cu care se confruntă zi de zi sute de familii din județul Bacău. Pentru un copil cu dizabilități, accesul la terapie și recuperare nu este un lux și nu este o etapă care poate fi amânată. Este parte din drumul său spre autonomie, comunicare, dezvoltare și participare la viața comunității. Pentru părinți, însă, acest drum înseamnă adesea eforturi continue, căutări, drumuri, costuri și o nevoie permanentă de informație și sprijin.”, Gabriela Achihăi, președinte FSC.



Prin acest proiect, 200 de copii cu dizabilități și 200 de părinți, tutori sau reprezentanți legali vor beneficia de servicii specializate și de sprijin adaptat nevoilor lor. Intervenția se va desfășura în municipiile Bacău și Onești și va ajunge, prin servicii mobile, și în comunități rurale defavorizate din estul județului Bacău. Dintre copiii incluși în grupul țintă, 31 sunt copii de etnie romă.

Proiectul își propune să dezvolte și să extindă serviciile specializate de abilitare și reabilitare, astfel încât acestea să fie mai accesibile și mai bine adaptate fiecărui copil. În cele două centre de zi din Bacău și Onești, precum și prin intervențiile mobile din mediul rural, copiii vor beneficia de evaluări multidisciplinare și de planuri de intervenție personalizate.


În funcție de nevoile fiecărui copil, vor fi disponibile servicii de terapie psihologică, logopedie, terapie ocupațională, stimulare senzorială, kinetoterapie, masaj terapeutic, terapie prin artă și joc. Evaluarea inițială va integra dimensiunea psihologică, psihopedagogică, logopedică și medicală, pentru ca intervențiile să poată fi construite în jurul nevoilor reale ale copilului.


Un element important al proiectului este deschiderea către tehnologie și către noi instrumente terapeutice. Activitățile vor fi completate prin utilizarea tehnologiilor digitale și a unor soluții bazate pe inteligență artificială, inclusiv prin realitate virtuală și prin utilizarea sistemului BTS Nirvana, destinat stimulării multisenzoriale și recuperării persoanelor cu afecțiuni neuromotorii. Tehnologia va fi prezentă și în relația dintre specialiști și familii. Fiecare familie beneficiară va primi o tabletă, prin intermediul căreia copiii și părinții vor putea accesa sesiuni de consiliere online, informații și jocuri educaționale. Progresul fiecărui copil va fi urmărit și reevaluat periodic de către specialiști, astfel încât intervențiile să poată fi adaptate pe parcurs.

Pentru că în spatele fiecărui copil cu dizabilități există o familie care are, la rândul său, nevoie de sprijin, proiectul acordă o atenție importantă părinților și celor care se ocupă de creșterea și îngrijirea copiilor cu dizabilități. 


Cei 200 de părinți și reprezentanți legali incluși în proiect vor putea beneficia de consiliere psihologică individuală sau de grup, grupuri de suport, educație parentală, activități de informare și instruire și sprijin pentru înțelegerea și gestionarea situațiilor dificile care apar în viața de zi cu zi. Proiectul prevede inclusiv organizarea unui curs de parenting dedicat părinților copiilor cu dizabilități, desfășurat pe parcursul proiectului.


În același timp, familiile vor putea beneficia de activități recreative și culturale împreună cu propriii copii, de întâlniri cu alți părinți aflați în situații similare și de acces la resurse și informații care să îi ajute să navigheze mai ușor prin sistemele de sănătate, educație și protecție socială.


Proiectul își propune astfel să creeze nu doar servicii terapeutice, ci un spațiu de sprijin în jurul copilului și familiei. Un spațiu în care specialiștii, părinții, instituțiile și comunitatea să poată lucra împreună pentru ca un copil cu dizabilități să aibă mai multe șanse de dezvoltare și de participare la viața de zi cu zi.


Proiectul este implementat de Fundația de Sprijin Comunitar, în parteneriat cu Asociația „Centrul Daniel” și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în perioada 1 iulie 2026 – 31 octombrie 2029, în Bacău, Onești și comunități rurale din estul județului Bacău.


Proiect cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

Cod SMIS: 350693

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României.

31.08.2026

Școala de Vară ASEF 2026: Învățare prin joc, tradiție și valori comunitare

Asociatia pentru Educatie si Formare ASEF Bacau a fost partenera la Scoala de vara 2026, organizata Școala Gimnazială „Emil Brăescu” Măgura, Primăria Măgura, Parohia „Sfântul Nicolae” Măgura.


Această sinergie interinstituțională a demonstrat încă o dată că, atunci când comunitatea își uneste forțele în jurul educației, rezultatele depășesc așteptările.

Timp de 5 zile pline de energie, entuziasm și intergeneraționalitate, 45 de copii din comuna Măgura – alături de părinți și bunici – au trăit o experiență memorabilă în cadrul ediției din acest an a Școlii de Vară 2026. 






Acest program valoros face parte din activitățile Proiectului de acreditare Erasmus ASEF (Anul IV).

Pe parcursul celor 5 zile, participanții s-au bucurat de un program bogat și diversificat, conceput pentru a le stimula creativitatea, spiritul de echipă și valorile morale:

• Ateliere de creație și meșteșuguri tradiționale: Susținute cu dăruire de cadrele didactice ale unității de învățământ și de voluntarii Asociației ASEF, atelierele le-au permis celor mici și mari să redescopere meșteșugurile locale.
• Dezvoltare personală: Sesiuni interactive și discuții ghidate axate pe cultivarea valorilor morale, a empatiei și a respectului reciproc.
• Jocuri recreative și activități sportive: Momente dinamice care au încurajat mișcarea în aer liber, fair-play-ul și coeziunea comunitară.

Succesul acestei ediții nu ar fi fost posibil fără implicarea unor oameni de o înaltă ținută morală și profesională. 


Adresam mulțumiri domnului primar Costrăș Iordache, părintelui paroh Ungureanu Eduard Constantin, precum și tuturor cadrelor didactice și voluntarilor ASEF care au investit timp, energie și suflet pentru zâmbetele copiilor.


Felicitari si multumiri doamnei profesoare Vasiloiu Doinița – responsabil program din partea ASEF,

„Investiția în educație și în comunitate rămâne prioritatea noastră comună.”


Ediția din acest an a Școlii de Vară a reconfirmat faptul că parteneriatele solide aduc roade de durată. Împreună, am reușit să le oferim copiilor, parintilor, bunicilor, o vară de neuitat, plină de lecții de viață deprinse prin joc, prietenii trainice și valori frumoase care le vor călăuzi pașii mai departe.


Prof. Dr. Mihaela Cojocaru- Presedinte ASEF Bacau

17.08.2026

Inovație, sustenabilitate și incluziune digitală: Asociatia pentru Educatie si Formare ASEF a prezentat rezultatele Anului 4 și perspectivele Anului 5 de Acreditare Erasmus+

 

Pe 25 august, spațiul Hub Orizont Bacău a găzduit un eveniment special dedicat educației adulților și învățării pe parcursul întregii vieții. În prezența membrilor Asociației ASEF, a colaboratorilor și a numeroșilor simpatizanți din comunitate, a fost organizată o sesiune amplă de diseminare a rezultatelor obținute în cel de-al patrulea an de implementare a Acreditării Erasmus+ (Domeniul Educația Adulților).


Evenimentul a marcat un moment de bilanț și celebrare a celor 19 mobilități internaționale derulate cu succes în centre de formare și la parteneri strategici din Madrid, Atena și Cappadochia si Istanbul. Participanții – echipa de management, formatori, cât și cursanți adulți/seniori, membrii asociatiei, – au împărtășit comunității experiențele de învățare, impactul personal și profesional, precum și modul în care noile competențe europene contribuie la modernizarea serviciilor noastre educaționale.

 

În cadrul întâlnirii au fost lansate oficial cele două produse finale ale Anului 4 de acreditare, concepute ca resurse educaționale deschise pentru comunitate:


1. „Ghid de sustenabilitate și inovație managerială” – un instrument practic destinat eficientizării, digitalizării și verdei gestionări a proceselor organizaționale.

 

2. „Incluziune digitală pentru seniori – Ghid de bune practici în educația adulților” – un sprijin metodologic valoros pentru formatori și furnizorii de educație în sprijinirea persoanelor vârstnice.

 

Totodată, cei 6 seniori participanți la mobilitățile din acest an au fost recompensați pentru rolul lor de multiplicatori comunitari, ei facilitând deja sesiuni peer-to-peer prin care ajută alți vârstnici să utilizeze în siguranță servicii publice online. 







Un alt punct cheie al evenimentului de la Hub Orizont Bacău a fost prezentarea în premieră a obiectivelor și activităților prevăzute pentru Anul 5 de Acreditare Erasmus+, deschizând noi oportunități de formare internațională și parteneriate strategice pentru comunitatea băcăuană.

 

,,Considerăm că ne-am atins integral toate obiectivele propuse pentru Anul 4 de acreditare și privim cu încredere și entuziasm spre etapa următoare. Mulțumim tuturor membrilor, partenerilor și participanților pentru implicare, consecvență și deschiderea către valorile europene ale educației!’’ a declarat Mihaela Cojocaru-Presedintele ASEF Bacau. 

 

08.07.2026

Asociatia pentru Educatie si Formare ASEF gazda reuniunii de proiect Erasmus SmartEd - Integrarea AI în Școli

În perioada 7-8 iulie 2026, ASOCIAȚIA PENTRU EDUCATIE ȘI FORMARE ASEF a găzduit cu succes intâlnirea transnațională finală a proiectului Erasmus+: „SmartEd - Integrarea AI în Școli” (Nr. proiect: 2024-1-LT01-KA220-SCH-000244021). 


Evenimentul internațional de două zile a marcat finalizarea cu succes a unui parteneriat extrem de colaborativ, axat pe transformarea sălilor de clasă contemporane prin utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale (IA). 


Reunind organizații educaționale de top și experți in educatie din cele sapte tari partenere: Lituania- coordonator, Croatia, Cipru, Grecia, Italia, Turcia si Romania, proiectul SmartEd a dezvoltat resurse educationale esențiale prin cele 3 produse intelectuale, concepute pentru a pregăti școlile europene pentru viitor. 


În timpul întâlnirii de la București, găzduită de ASEF, partenerii au analizat produsele finale și au conturat strategii pentru sustenabilitatea pe termen lung a resurselor digitale ale proiectului.


,,Consideram ca proiectul si-a atins obiectivul principal de a îmbunătăți educația incluzivă prin dotarea profesorilor cu abilități de integrare a inteligenței artificiale in proiectarea didactica și dezvoltarea de instrumente de învățare adaptivă pentru elevii diverși, în special pentru cei cu nevoi speciale.Viitorul educației este luminos, incluziv și pregătit pentru viitor! 


Pentru mai multe informații despre rezultatele proiectului, accesul la platformă și viitoarele webinarii, vă rugăm să vizitați site-ul oficial al proiectului sau să contactați ASOCIAȚIA PENTRU EDUCATIE ȘI FORMARE ASEF.’’ Mihaela Cojocaru- Presedintele ASEF Bacau














LinkWithin