08.05.2024

Surprize la Gala Premiilor Comunității Băcăuane

Gala Premiilor Comunității Băcăuane, cel mai longeviv eveniment regional de caritate și recunoaștere a implicării sociale, va avea loc și în acest an la Restaurantul Caprice Events din Bacău, în seara zilei de 16 mai. 

Conform tradiției, la Gală sunt așteptați peste 220 de reprezentanți ai societății civile locale și mediului de afaceri, pentru a recunoaște și aplauda cei mai activi membri ai comunității și a contribui la susținerea proiectelor sociale, medicale și educaționale ale FSC. 

Gala va avea și un amfitrion deosebit, care empatizează cu proiectele și misiunea FSC: Iuliana Marciuc, prezentatoare și realizatoare de emisiuni tv în cadrul Televiziunii Române, va fi pentru al doilea an consecutiv gazda evenimentului, în condițiile în care Adrian Enache, anunțat inițial ca prezentator al evenimentului nu mai poate onora invitația din motive medicale, care fac imposibilă prezența lui pe scenă în perioada imediat urmatoare.

 Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, un nume de valoare al Bacăului va oferi un recital extraordinar în cadrul evenimentului. 

Momentul culminant al serii va fi decernarea Premiilor Comunității Băcăuane. Aceste premii vor fi acordate unor ONG-uri, instituții, persoane și societăți comerciale care au realizat în anul precedent acțiuni și proiecte concrete, bine definite, cu impact asupra dezvoltării comunității locale, rezolvării problemelor de interes general, implicării în diferite proiecte și campanii publice și sprijinirii categoriilor defavorizate. In acest an au fost înscrise, prin intemediul formularelor disponibile până pe 30 aprilie pe siteul www.fsc.ro un număr total de 31 de nominalizări valide, diferite, ale persoanelor/instituțiilor/firmelor, după cum urmează:

- Categoria firme si companii: 5 nominalizari 

- Categoria persoane fizice: 8 nominalizari 

- Categoria institutii publice si ONG-uri: 18 nominalizari

Finaliștii la fiecare categorie (câte 3 nominalizări de la fiecare categorie, cel mai bine punctate de către comitetul de jurizare) vor avea statutul de invitați speciali la Gală, iar câștigătorii la fiecare categorie vor fi anuntați și premiați în cadrul evenimentului.

Tema Galei din acest an fiind Oameni de Valoare ai Bacăului, pe lângă obișnuitele Premii ale Comunității Băcăuane, principalii sponsori ai evenimentului au fost ”provocați” să își nominalizeze câte un om din propria echipă sau din rândul colaboratorilor apropiați care, pe lângă rezultatele și competențele profesionale, s-au remarcat în cadrul companiei și pentru implicarea în proiecte de voluntariat, implicare comunitară, socială etc. Aceștia vor fi prezentați deasemenea în cadrul evenimentului și vor primi o disticție de Oameni de Valoare, care prin activitatea lor aduc un plus valoare nu doar la locul de muncă ci și comunității noastre

Ca în fiecare an, oamenii generoși vor putea licita în cadrul Galei pentru o serie de obiecte unice, de colecție: Tricoul personalizat purtând autograful lui Constantin Popovici, campionul mondial băcăuan la sărituri în apă de la mare înălțime, oferit cu sprijinul Asociației Affordhire și școlii de șoferi DiaDrive, un set care conține un trabuc marca COHIBA, o marca de lux care produce cele mai prestigioase trabucuri cubaneze și o sticlă de rom Havana Club, aduse special din Cuba de către doamna Popa Irina, membru al boardului FSC, un colier de aur cu pandantiv din quartz oferit de Bijuteria Giulia, un tricou cu autografele echipei naționale de fotbal a României calificată la Campionatul European și o minge de colecție cu dedicație specială pentru Gala Oamenilor de Valoare și semnătura lui Miodrag Belodedici (singurul fotbalist român dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni), ambele fiind oferite de firma Grafit. 

De asemenea, în cadrul tombolei, în urma achiziționării unui bilet în timpul Galei, participanții vor putea câștiga, prin extragere, premii la fel de spectaculoase: pachete de servicii de consultanță și publicitate pentru companii, sejururi de vis la Slanic Modova, coșuri cu delicii culinare, pachete de servicii medicale, sau de spa, vouchere de cumpărături din diverse magazine locale, sau cu servicii pentru iubitorii de animale, abonamente la festivalurile Young Island și Insula de Blues, din această vară etc.

Alte surprize pregătite de organizatori vor fi descoperite de participanții la eveniment în seara Galei, care își va primi invitatii începând cu ora 18:00 în curtea interioară a Restaurantului Caprice.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Inima Bacaului, Deșteptarea, Ziarul de Bacău, Kiss FM Bacău, Magic FM Bacău, Jurnal FM, Euro Tv Bacău, TeleM,  DeBacău.

LinkWithin