În județul Bacău a demarat un proiect dedicat copiilor cu dizabilități și familiilor acestora, construit în jurul unei idei simple, dar esențiale: niciun copil nu ar trebui să fie lipsit de șansa de a primi sprijinul de care are nevoie, iar nicio familie nu ar trebui să fie nevoită să ducă singură lupta pentru recuperarea și dezvoltarea propriului copil.
Fundația de Sprijin Comunitar, împreună cu Asociația „Centrul Daniel” și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, au lansat oficial, în cadrul unei conferinte desfășurată marți 29.09.2026, la Sala Mare a Consiliului Judetean Bacău, proiectul
„Comunitate terapeutică pentru copiii speciali și familiile lor!”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeana în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială și se va desfășura timp de 40 de luni, în perioada 1 iulie 2026 – 31 octombrie 2029.
”Este un proiect care pornește de la realitatea cu care se confruntă zi de zi sute de familii din județul Bacău. Pentru un copil cu dizabilități, accesul la terapie și recuperare nu este un lux și nu este o etapă care poate fi amânată. Este parte din drumul său spre autonomie, comunicare, dezvoltare și participare la viața comunității. Pentru părinți, însă, acest drum înseamnă adesea eforturi continue, căutări, drumuri, costuri și o nevoie permanentă de informație și sprijin.”, Gabriela Achihăi, președinte FSC.
Prin acest proiect, 200 de copii cu dizabilități și 200 de părinți, tutori sau reprezentanți legali vor beneficia de servicii specializate și de sprijin adaptat nevoilor lor. Intervenția se va desfășura în municipiile Bacău și Onești și va ajunge, prin servicii mobile, și în comunități rurale defavorizate din estul județului Bacău. Dintre copiii incluși în grupul țintă, 31 sunt copii de etnie romă.
Proiectul își propune să dezvolte și să extindă serviciile specializate de abilitare și reabilitare, astfel încât acestea să fie mai accesibile și mai bine adaptate fiecărui copil. În cele două centre de zi din Bacău și Onești, precum și prin intervențiile mobile din mediul rural, copiii vor beneficia de evaluări multidisciplinare și de planuri de intervenție personalizate.
În funcție de nevoile fiecărui copil, vor fi disponibile servicii de terapie psihologică, logopedie, terapie ocupațională, stimulare senzorială, kinetoterapie, masaj terapeutic, terapie prin artă și joc. Evaluarea inițială va integra dimensiunea psihologică, psihopedagogică, logopedică și medicală, pentru ca intervențiile să poată fi construite în jurul nevoilor reale ale copilului.
Un element important al proiectului este deschiderea către tehnologie și către noi instrumente terapeutice. Activitățile vor fi completate prin utilizarea tehnologiilor digitale și a unor soluții bazate pe inteligență artificială, inclusiv prin realitate virtuală și prin utilizarea sistemului BTS Nirvana, destinat stimulării multisenzoriale și recuperării persoanelor cu afecțiuni neuromotorii. Tehnologia va fi prezentă și în relația dintre specialiști și familii. Fiecare familie beneficiară va primi o tabletă, prin intermediul căreia copiii și părinții vor putea accesa sesiuni de consiliere online, informații și jocuri educaționale. Progresul fiecărui copil va fi urmărit și reevaluat periodic de către specialiști, astfel încât intervențiile să poată fi adaptate pe parcurs.
Pentru că în spatele fiecărui copil cu dizabilități există o familie care are, la rândul său, nevoie de sprijin, proiectul acordă o atenție importantă părinților și celor care se ocupă de creșterea și îngrijirea copiilor cu dizabilități.
Cei 200 de părinți și reprezentanți legali incluși în proiect vor putea beneficia de consiliere psihologică individuală sau de grup, grupuri de suport, educație parentală, activități de informare și instruire și sprijin pentru înțelegerea și gestionarea situațiilor dificile care apar în viața de zi cu zi. Proiectul prevede inclusiv organizarea unui curs de parenting dedicat părinților copiilor cu dizabilități, desfășurat pe parcursul proiectului.
În același timp, familiile vor putea beneficia de activități recreative și culturale împreună cu propriii copii, de întâlniri cu alți părinți aflați în situații similare și de acces la resurse și informații care să îi ajute să navigheze mai ușor prin sistemele de sănătate, educație și protecție socială.
Proiectul își propune astfel să creeze nu doar servicii terapeutice, ci un spațiu de sprijin în jurul copilului și familiei. Un spațiu în care specialiștii, părinții, instituțiile și comunitatea să poată lucra împreună pentru ca un copil cu dizabilități să aibă mai multe șanse de dezvoltare și de participare la viața de zi cu zi.
Proiectul este implementat de Fundația de Sprijin Comunitar, în parteneriat cu Asociația „Centrul Daniel” și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în perioada 1 iulie 2026 – 31 octombrie 2029, în Bacău, Onești și comunități rurale din estul județului Bacău.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.
Cod SMIS: 350693
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României.

