26.02.2011

Istoricul Eugen Sendrea a implint 60 de ani

Tot v-am mai povestit eu de istoricul dar si ceteteanul de onoare al Bacaului, Eugen Sendrea. Vineri, 25 februarie 2011 a implint frumoasa varsta de 60 de ani, ocazie cu care Inima Bacaului l-a vizitat si i-a oferit o diploma de merit.

In iulie 2010, am publicat si povestea vietii sale. Fusese prima parte, iar acum i-a venit momentul celei dea doau jumatati.

Partea a II-a , Interviu - Eugen Sendrea
Povestea Vieții
"Am fost născut într-o familie de intelectuali. Tatăl meu era considerat o zeitate când mergea pe stradă. Consider că am luat de la fiecare ce era mai bun. De la mama am luat îndrăzneala.
Profesorii erau foarte rari atunci si aveau demnitatea lor. Eu țin minte că era o căldură prin august, iar tata cu haina între umeri, cu cravată, niciodată nu s-a dus fără costum la școala, în mijlocul elevilor deoarece ei te imită și nici nu își permitea să meargă nepregătit. Pentru el ora era pură. Prin centrul orașului pe o parte mergeau profesorii, iar pe cealaltă elevii. Erau legile nescrise care se respectau.


La liceu am avut parte de un examen îngrozitor. Meditații făceau doar cei mai slabi. Restul munceau acasă; aveai maculatoare pe care le umpleai. La facultatea de Istorie si Filozofie din Iași am fost 21 de candidați pe un
loc. Cinci oameni din tot Bacăul am intrat în anii 1970. Când mergeam pe stradă se întorceau fetele după noi. Dacă îmi spunea cineva că se va intra pe bază de buletin la facultate, atunci aș fi râs cu lacrimi. Nu se poate așa. Noi am avut un învățământ performant, alături de sport și cultură. Ca să ajungi profesor universitar îți trebuia o viață.

La 4 ani am câștigat la loto 8000 de lei, ce însemna exact o casă. Un salariu de profesor era 600-700 de lei. Cred că soarta a vrut să mă duc acolo. Eram în clasa a IV-a sau a V-a când a venit la Bacău poietul Marcel Breslașu și țin minte că m-a dus ca un pioner cu cravată și costum. Mi-a rămas proaspăt în memorie strângerea de mână a unui poet. Vroiam să fiu ca el, să scriu măcar o poezie.

Am fost botezat la Biserica Precista. Din 1974 când am intrat la Patrimoniul Național am răspuns și de culte. O mare parte din bunurile culturale se găseau la biserici. Chiar și cei din partid mergeau la biserică.
Am avut o copilărie ca a celorlalți. Mergeam tot timpul pe dealuri, mă bălăceam. Porecla mea era „Șoricelul” deoarece eram mai mic și aveam ochii negri. Eram odată la săniuș, când cineva aluneca și era cu patinele în picioare îndreptate spre fruntea unui băiat. M-am repezit în ultima secundă. Dacă nu ajungeam la timp i-ar fi crăpat capul și ar fi murit pe loc. Incă mă mai întâlnesc cu el. În copilărie faceam foarte multe expediții și lucruri interesante. Pot spune că am avut o copilărie frumoasă, vacanțele le petreceam la Izvorul Berheciului, satul Băimac. Micul conac boieresc a fost transformat pe jumătate în dispensar, iar în cealaltă jumătate trăia bunica mea.

Depre mâncare aș putea spune că puiul era pui, care se făcea pe jăratic, pâinea se făcea în cuptor si totul era natural.

Am început să scriu de mic, din clasa a treia. În școala generală eram bun la literatură și istorie, la fel și la liceu, însă eram slab la matematică. Aveam o profesoară care m-a inhibat. Profesoara de chimie mă înțelegea că aveam talent pentru literatură și mă lăsa deoparte. Am terminat cu bursă excepțională: aveam asigurați 60 de lei de buzunar, mâncare și dormit.

În casă erau regulile bunului simț. Tata nu a fost niciodată cu bătaia. Erau niște reguli românești. Fata se ducea la bal cu mama, iar băiatul care vroia să danseze se ducea la mamă, care se interesa și pe urmă le dădea acordul, nu ca astăzi... uniforma era uniformă și eram mândru să o port. Profesorii erau modele pentru noi prin îmbrăcăminte, vorbire. Eu am terminat liceul nr.4, în prezent Gh. Vrânceanu. Eram foarte bun la altletism și la handbal. Deși nu am profesat îmi plăcea foarte mult boxul. Aveam un văr care a fost campion național și m-a învățat tot felul de gesturi și mișcări. Îmi plăcea viața de boxeur. Premiul pe care l-a primit vărul meu, ca și campion a fost un material pentru o pereche de panataloni, 10 gemuri și câteva pachete de zahăr.
Pe vremuri toată populația băcăuană, de la mic la mare, se duceau să vadă meciurile de fotbal. Fotbaliștii băcăuani erau pe atunci niște vedete. Era un fenomen altfel conceput. Stadionul era plin. Era onoarea Bacăului în joc. Astăzi nu mai e nimic din toate astea.

Primul meu serviciu a fost la liceul I.Cormozache din Rădăuți, prin repartiție. În prima zi am primit un teanc de flori, însă a doua zi am primit un plic prin care eram chemat în armată. Am făcut școala militară de ofițeri, unde am avut un grad destul de mare. Te disciplinează și în ultimul rând știai să tragi cu arma. Totul se concentra în 6 luni de zile.
M-am întors din armată și se căuta la Fălticeni un ghid care să știe istorie, filozofie, arte și limbi străine, și m-am prezentat la concurs. Așa l-am cunoscut pe maestrul Irimescu, care e un mare om. Muzeul Irimescu era cât Palatul Prefecturii. Ca să vezi toate sculpturile lui îți trebuia cel puțin o oră. Mă sculam la ora 7 si mă culcam la 11 sau 12. Era extenuant.
S-a ivit un nou post când se înființau Oficiile Județene pentru Patrimoniul Cultural Național cu scopul de a proteja si conserva obiectele de valoare culturală și istorică. Am rămas aici peste 30 de ani până când s-a desființat, primul lucru care a fost făcut după Revoluție.
Legea 63 era atunci foarte importantă: peste graniță nu pleca nimic. La 5 februarie a fost făcută praf. Acum avem pierderi incredibile. Ce am salvat noi toate au dispărut: mașini de epocă, colecții rare, locomotive vechi, cărți si icoane.

În timpul Revoluției eram la Bacău. Am participat și eu însă nu am vrut să iau titlul de revoluționar. Eu figurez ca simpatizant la Revoluție.
Am început să scriu la ziarul „Steagul Roșu” la rubrica „Fapt divers”. Așa am ajuns să cunosc femeie care avea să imi fie mai târziu soție. Ea a avut primul transplant de inimă din lume în `72 la Capetown. Este și prima femeie care a născut cu acest transplant, cu care a reușit să trăiască 32 de ani. Avem un băiat care e inginer constructor la Londra. Acum stă pentru o perioadă în insulele Caiman.

Mi-aș fi dorit și eu să fiu bogat, să am o casă lângă o pădure care să mă inspire zi de zi. Acum aștept doar să fiu bunic, una din marile bucurii ale vieții.

Anul acesta voi scoate șase cărți. Până acum am reușit să scriu aproximativ 20 de cărți ( Istoria Municipiului Bacău, Monografia Municipiului Bacău, Istoria Colegiului Ștefan cel Mare, Istorisiri ciudate etc).
Pentru toate acestea am primit în jur de 80 de diplome. Titlul de Cetățean de Onoare nu mi s-a acordat datorita vârstei (deoarece sunt cel mai tânăr cetațean de onoare) ci datorită meritelor aduse orașului.

Toate fabricile din Bacău au dispărut. Singurul lucru care ar trebui făcut în acest oraș ar fi învierea turismului. Consider că avem destule monumente: casa Bacovia, Muzeul de ceramică, Biserica Precista, Ruinele curții domnești, Ruinele de la Biserica Sf. Nicolae, Salcia lui Bacovia, Clopotnița unde a scris poezia „Amurg Violet”, Cimitirul central unde a scris „Plumb”. Mai avem și alte clădiri vechi precum casa unde a stat Cuza, Vasile Alecsandri. Toate acestea reprezinta un mare tezaur al orașului, dar foarte puțini știu. În oraș nu există nici măcar un restaurant cu specific românesc.

Prima carte pe care o voi scoate în acest an ( sper că voi reuși până în iulie) se numește „Istoria necunoscută a Bacăului”, în care voi dezavălui lucrurile incredibile din Bacău. Va apărea și o carte pentru copii „ Costel Dorel și Viorel căutători de comori”.
Am întâlnit foarte multe personalităti de-a lungul timpului, inclusiv pe Gheorghe Buzatu, cel mai mare istoric din România, care a venit din Craiova pentru a-mi prezenta cartea. La fel și Mihai Cimpoi. Oameni de valoare. Nu umblu cu jumătăți de măsura.

În clasa a unsprezecea am primit primul meu sărut, iar la 19 ani am ținut o fată de deget.
În aproape 60 de ani de viața au existat atât momente fericite, cât și triste. Au fost perioade destul de grele în care munceai foarte mult. Imi amintesc că am fost și concediat și șomer. Dar cine e bun se ridică la suprafață ca uleiul.
Mintea omenească nu a fost concepută încât să perceapă tot ce este legat de Dumnezeu. Cred în destin și în Dumnezeu.”

4 comentarii:

  1. Un om extraordinar .. La multi ani! Dl Sendrea!

    RăspundețiȘtergere
  2. a...e cu aprobare..atunci lasa-ti...

    RăspundețiȘtergere
  3. lumea ar fi mai frumoasa daca inima lumii ar sta cu ferestere deschise ca inima dvs crina ionescu fosta sendrea

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin