24.11.2010

Un campion la Gruparea mobila de jandarmi Bacau

Plutonierul major Doru Mardare, subofiţer operativ în cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău practică sportul de mic copil, acesta  devenind instructor de kickboxing în urmă cu doi ani; În ziua de 20 noiembrie 2010, în municipiul Bucureşti a avut loc CAMPIONATUL NAŢIONAL DE KICK – BOXING LOW KICK ,
competiţie la care au participat aproximativ 50 de sportivi din 20 de cluburi.
Participând la categoria -91 de kilograme Doru Mardare a avut de înfruntat 2 sportivi, din Bucureşti şi Focşani.
Primul meci a fost câştigat la puncte iar la meciul din finală victoria a fost obţinută în urma unui k.o.

Cu toate că în ultimul timp Doru s-a axat foarte mult pe munca de antrenor acesta s-a hotărât în urmă cu 3 săptămâni să participe la ultimul campionat naţional din cariera sa.

„ Având în vedere că am 42 de ani cred că este de ajuns până acum cât am luptat şi doresc să continui doar munca de antrenor. Am desfăşurat, în prealabil, un antrenament destul de dificil iar victoria obţinută o datorez familiei pentru înţelegerea pe care mi-a acordat-o de-a lungul timpului; doresc să continui munca de antrenor la clubul pe care îl conduc – MAD AUTENTYC – şi să îmi pregătesc elevii cât mai bine.”- a declarat sportivul.

Nu este prima participare la astfel de meciuri, Doru Mardare reuşind să obţină performanţa obţinerii titlului de campion naţional şi în anul 2008.

„Antrenamentul continuu este cheia succesului indiferent de sportul pe care îl practici; doresc să mulţumesc pe această cale directorului SCM Bacău pentru ajutorul deosebit pe care ni l-a oferit permanent „.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin