16.09.2013

Ziua Pompierilor 2013

Joi, 13 septembrie 2013, începând cu ora 12.00, în sala de conferinţe a S.C. Agricola International S.A., s-a desfăşurat ceremonia dedicată Zilei naţionale a Pompierilor din România. La evenimentul organizat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, au onorat cu prezenţa directorul Cancelariei Prefectului, domnul Mihai Bandraburu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Claudiu Năstasă, comandantul Garnizoanei Bacău, domnul Valerică Vrăjescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Bacău, domnul Ionuţ Tomescu, reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, comandanţi de arme ai unităţilor din oraş, ofiţeri şi subofiţeri, mass media locală.
  Programul activităţilor a fost unul complex şi a cuprins, pe lângă un scurt istoric al pompierilor băcăuani, raportul de evaluare a activităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, precum şi înaintarea în grad a personalului care, în situaţii limită, s-a evidenţiat în îndeplinirea atribuţiilor.

O adevărată “călătorie în timp” a constituit-o prezentarea modului în care au apărut şi s-au dezvoltat pompierii, “pojarnicii” vremurilor noastre înlocuind toporul, cangea, furca, găleata de pânză, sacalele şi scările mecanice, cu echipamente de intervenţie moderne, integrate într-un Sistem Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Cei 165 de ani de istorie, de lupte pentru ţară şi de acţiune pentru salvarea vieţilor omeneşti au condus la ceea ce este astăzi pompierul român:” un profesionist complet, un erou din umbră”, centrat pe operativitate şi eficienţă. El este cel care, prin acţiunile sale, face din siguranţa pentru ceilalţi un deziderat, o misiune, un ţel.

Rezultatele profesionale deosebite realizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au fost evidenţiate de toţi cei prezenţi la întâlnire, prilej cu care s-a reiterat faptul că unitatea de pompieri băcăuană este un motiv de mândrie şi satisfacţie atât la nivel local cât şi la nivel naţional, un etalon de organizare, de eficienţă, un exemplu de bună practică ce trebuie replicat .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin