Joi,
3 octombrie, membri ai Organizației Județene PSD Bacău au participat la o
acțiune umanitară în sprijinul sinistraților din comuna gălățeana Costache
Negri.
In
urma inundațiilor survenite recent în mai multe zone din țară, Organizația Județeană
Bacău a Partidului Social Democrat a inițiat o campanie de colectare și
distibuire de alimente, haine si articole de strictă necesitate destinate
locuitorilor afectați.
In
desfășurarea acestei campanii un rol important a revenit structurilor locale
ale Organizație Județene
PSD. Una dintre cele mai active structuri implicate în
campania umanitara a fost organizația locală PSD Săucești.
Transportul
a constat în următoarele cantitați de alimente și produse colectate: 9 tone de
porumb știuleți, 4 tone porumb boabe, 5 tone grâu, 1 tonă cartofi, 200 kg orez
vrac, legume, apă minerală, ulei, zahăr, faină, orez, bulion , articole
vestimentare, saltele si piese de mobilier.
"Campania
inițiată de noi este un gest firesc, de solidaritate și normalitate. A sosit rândul
nostru să venim, prin astfel de acțiuni,în sprijinul celor greu încercați de
vitregiile naturii. Vreau să apreciez în mod deosebit implicarea colegilor din
Săucești, cei care au fost afectati si ei in urma inundatiilor din 2005, 2008
si 2010 si inteleg cel mai bine, din pacate, astfel de situatii extreme." a declarat Dragos Benea, Presedintele
Organizatiei Judetene PSD Bacau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu