01.03.2013

Aplicatie de mobil pentru urgente

Aplicaţia de prim ajutor este disponibilă doar pentru iPhone, iar pentru fiecare descărcare, real- hypermarket donează 2 euro către Crucea Roşie Română pentru înfiinţarea Punctelor de Prim Ajutor în zonele izolate ale ţării, pentru primele 1000 de descărcări. În plus, ghidul vă permite înscrierea directă la cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roşie în oraşul dumneavoastră.

 Aplicaţia de prim ajutor are o interfaţă practică şi un meniu care oferă posibilitatea navigării uşoare şi rapide. Cele două secţiuni disponibile „Învaţă” şi „Urgenţe” ghidează utilizatorii către tipul de conţinut solicitat:
informaţie care ajută în identificarea problemei, respectiv informaţie ce explică modul de acţiune odată ce problema a fost identificată.

 Secţiunea „Învaţă” prezintă diverse situaţii care necesită o intervenţie de prim ajutor. Pentru fiecare dintre acestea, aplicaţia contribuie la înţelegerea şi recunoaşterea problemei, iar instrucţiunile explică modul de acţiune. De asemenea, este disponibilă „secţiunea de studiu” despre cei patru paşi esenţiali în acordarea primului ajutor, precum şi opţiunea de apelare la numărul de urgenţă 112 însoţită de indicaţii despre informaţiile esenţiale care trebuie oferite îm momentul solicitării ajutorului medical specializat.

 Secţiunea „Urgenţe” este poate cea mai importantă, aceasta cuprinzând cele mai frecvente posibilele cazuri de accidente şi instrucţiuni pas cu pas menite să ajute efectiv în momentul în care salvatorul oferă primul ajutor într-o situaţie de criză. De asemenea, serviciul de urgenţă 112 poate fi apelat direct din această secţiune.

„În România, numărul utilizatorilor de telefoane smart creşte în fiecare zi. La fel si numărul aplicaţiilor de tot felul, care fie ne relaxează, ne informează sau pur şi simplu ne ţin conectaţi. Aplicaţia pe care o propune Crucea Roşie însă ne poate salva viata sau ne poate învăţa să o salvăm noi pe a cuiva. Un motiv destul de bun pentru a avea aceasta aplicaţie la îndemână în telefonul nostru. real,- România se alătura cu mult entuziasm în acest program, pentru ca este unul de viitor şi pentru ca susţinem proiectele de prim ajutor în general.„ spune Michel Lamoot, Director General real,- România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin