Au mai rămas câteva zile, până pe 8 aprilie, pentru tinerii care doresc să înveţe ce înseamnă să fii politician în România. Dacă ai până în 30 de ani şi vrei să te implici în viaţa comunităţii, atunci acestea sunt toate ingredientele necesare pentru a te înscrie în primul program de leadership politic derulat în oraşul tău.
Institutul European pentru Democrație Participativă – Qvorum lansează la nivel naţional Programul de pregătire a tinerilori lideri politici. Tinerii din Bacău şi Neamţ vor avea posibilitatea ca în perioada 14-17 aprilie 2011 să deprindă diferite cunoştinţe referitoare la modul de funcţionare al administraţiei publice locale şi
naţionale, dar şi al activităţii din Parlamentul European. Prima sesiune va avea loc la Slănic Moldova (jud.Bacău), urmând ca la finalul anului 2011, să fie organizată o Masă Rotundă la Parlamentul României, unde vor fi invitaţi 20 dintre tinerii din întreaga ţară care participă la acest program. În cadrul acestui program pilot, vor participa aproximativ 120 de tineri din 8 judeţe ale ţării, toate costurile aferente participării tinerilor fiind acoperite de organizatori.
„Este primul proiect de acest tip care se desfăşoară în ţara noastră şi are drept scop creşterea nivelului de cultură politică cu accent pe doctrina creștin-democrată în rândul tinerilor care doresc să se implice în viaţa politică”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedinte al Institutului Qvorum.
Prin acest program Institutul Qvorum, alături de Fundația Hanns Seidel şi Institutul de Studii Populare, îşi asumă misiunea de a contribui la modernizarea clasei politice din România prin pregătirea unei noi generaţii de politicieni prin conştientizarea importanţei transparenţei, profesionalismului şi responsabilităţii în asumarea oricărei funcţii publice.
Mai multe informaţii pot fi găsite şi pe website-ul proiectului www.lider-politic.ro sau pot fi solicitate la următoarea adresă de email: office@qvorum.ro .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu