12.04.2011

Derby în superliga a II-a

Campionatul Judeţean de Minifotbal pentru Amatori ediţia a V-a, 2010 - 2011


Surpriza acestei etape a venit chiar din superliga a II-a care ne-a rezervat chiar un derby al întregii etape, Dey Şerbăneşti vs. Arena Club, demn chiar de orice meci din cadrul unui turneu naţional de minifotbal, după cum ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al competiţiei băcăuane de minifotbal. Rezultatul final a
fost de 3-1 în favoarea celor de la Dey Şerbăneşti care au fost mult mai inspiraţi la finalizare, dar şi datorită jocului foarte bun al lui Adrian Frâncu, declarat şi jucătorul meciului.
În celelalte meciuri din superliga a II-a s-au înregistrat următoarele rezultate:
TECHNOMARKET vs. FC STARS 20 – 0 (jucătorul meciului Alexandru Geantău)
FC SPARTAK vs. BAMBUS 14 – 2 (jucătorul meciului Cristi Fulga)
Revenind la meciurile din superliga I, în acest week-end s-au jucat partidele din cadrul etapei a 21-a. Seria meciurilor a fost deschisă de confruntarea dintre Petromold şi Rochdale. Scorul final a fost de 8-0 în favoarea Petromold-ului care s-a impus printr-un joc dezinvolt şi combinativ, oferind un argument suplimentar pentru faptul că reprezintă o pretendentă reală pentru câştigarea campionatului şi că se pot bate de la egal la egal cu campioana en-titre, Grafit Soccer Invest. Jucătorul meciului a fost declarat Cătălin Paşcu.

Un alt meci foarte disputat a fost cel dintre X-Carp şi FC Coriolan, două echipe de acelaşi calibru. Probabil că numai prestaţia portarului, Marius Tănase, care a prins o zi mare, a făcut ca cele 3 puncte să meargă la Coriolan, salvându-şi echipa de cel puţin 6 goluri şi contribuind implicit decisiv la victoria cu 5-2 a propriei echipe. Pe de cealaltă parte X-Carp s-a evidenţiat ca o echipă de top cu şanse foarte mari la clasarea în primele 8 echipe ale campionatului, locuri care le asigură participantelor şi calificarea în play-off.
Express, o altă echipă de top a minifotbalului băcăuan, a fost nevoită să-şi tureze la maxim motoarele în confruntarea cu Baudeman, reuşind să surprindă prin câteva execuţii de excepţie. Rezultatul final a fost de 10-4, în favoarea celor de la Express, în timp Andrei Vraciu a fost nominalizat de organizatori ca fiind cel mai bun jucător de pe teren.

Campioana en-titre, Grafit Soccer Invest, a întâlnit în cadrul acestei etape formaţia Metrorex-ului care însă nu a rezistat decât prima repriză, la pauză înregistrându-se doar 1-0 pentru Grafit. După pauză însă tinereţea, tehnicitatea şi jocul combinativ al celor de la Grafit, au făcut ca scorul de pe tabelă, după cele 50 de minute de joc să arate 5-0. Acest meci ne-a furnizat şi două goluri de senzaţie, reuşite de Sorin Munteanu şi Rareş Marin, spre bucuria celor prezenţi la teren. Chiar dacă Grafit a trecut oarecum la pas de Express, s-a simţit lipsa din teren a lui Gabi Bojescu, liderul informal al acestei echipe.

„În acest week-end am avut parte de o etapă frumoasă care în ciuda vremii care a trecut prin toate sezoanele, de la soare la zăpadă, ne-a oferit un duel fierbinte în vederea calificării în play-off şi totodată o etapă foarte curată, un singur cartonaş galben fiind acordat”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul competiţiei de minifotbal. (sursa: www.campionateminifotbal.ro)


Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi - Gp Pct
1. GRAFIT SOCCER INVEST 19 19 0 0 141-37 57
2. PETROMOLD 18 16 1 1 128-38 49
3. NEVILA ONESTI 19 13 0 6 80-60 39
4. GIM SPORT 19 11 2 6 91-67 35
5. EXPRESS 17 10 1 6 103-71 31
6. LEGENDELE 20 9 0 11 58-46 27
7. FC CORIOLAN 19 9 0 10 87-90 27
8. X-CARP 17 7 3 7 63-57 24
9. FC NORDULUI 19 7 1 11 60-94 22
10. FC AMATORII 18 6 2 10 55-111 20
11. METROREX 19 6 1 12 60-91 19
12. ZIMBRU 18 6 0 12 70-93 18
13. FC SPARTANII 20 5 3 12 57-92 18
14. ROCHDALE 20 5 2 13 62-115 17
15. BAUDEMAN 20 3 2 15 65-118 11


Superliga a II-a: CLASAMENT
Mj V E I Gi - Gp Pct
1. FC SPARTAK 10 9 0 1 77-32 27
2. DEY ŞERBĂNEŞTI 11 8 1 2 77-49 25
3. TECHNOMARKET 12 7 1 4 78-37 22
4. FAIR-PLAY 10 5 1 4 71-48 16
5. ARENA CLUB 10 5 0 5 60-47 15
6. BAMBUS 11 3 1 7 40-76 10
7. FC STARS 12 2 2 8 40-110 8
8. ANL BACĂU 06 8 0 0 8 25-69 0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin