Programul naţional Biblionet – lumea în biblioteca mea este una dintre cele mai importante investiţii într-o intervenţie de anvergură pentru facilitarea accesului public la Internet şi constituirea unui sistem durabil de biblioteci publice moderne în România, inclusiv în judeţul Bacău. Biblionet este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates şi se derulează pe o perioadă de 5 ani prin Fundaţia International Research & Exchanges Board (IREX).
Participând la concursul de proiecte, lansat iniţial, Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” şi-a câştigat
dreptul de a primi echipamente, soft-uri şi de a organiza cursuri de instruire a personalului încă din prima rundă, fapt care îi permite să aplice succesiv în fiecare din cei 5 ani ai derulării programului. Prin implementarea programului Biblionet în judeţul Bacău, în primele două runde, 2009-2010, au fost dotate cu echipamente IT 41 biblioteci publice locale şi au fost instruiţi 70 bibliotecari, rezultând astfel o investiţie de 306 401 dolari la nivelul judeţului, a fost creat, dotat la nivel optim şi funcţionează Centrul Judeţean de Formare, au fost selectaţi din rândul bibliotecarilor noştri şi instruiţi doi traineri, din care unul este deja formator de formatori.
Dorim să vă aducem la cunoștință faptul că acesta este doar începutul colaborării noastre cu Fundaţia IREX, urmând ca prin programul Biblionet un număr tot mai mare de biblioteci publice din județ să primească sprijin și donații de echipamente IT în următorii trei ani. Credem cu tărie că bibliotecile publice reprezintă piloni cheie în orice comunitate, oferind cetățenilor șansa de a-și îndeplini obiective personale, profesionale și de grup, cu rezultate pozitive pentru toată lumea. La nivelul județului am observat o creștere semnificativă a utilizării bibliotecilor publice din momentul instruirii bibliotecarilor și a dotării cu calculatoare.
Odată cu introducerea serviciilor de acces public gratuit la internet, furnizate de bibliotecarii instruiți în cadrul Biblionet, cetățenii din comunitățile incluse în program au reușit să-și rezolve probleme medicale, să-și găsească un loc de muncă, să comunice mai ușor cu rudele din străinătate sau să găsească informații din domeniul educației și al legislației. Acestea sunt doar câteva exemple cu privire la modul în care bibliotecile publice furnizează cetățenilor asistența și resursele de care au nevoie pentru accesul la informație, la soluţiile şi rezolvările unor probleme cu care aceștia se confruntă.
Nu în ultimul rând, dorim să subliniem sprijinul constant şi generos acordat Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” Bacău de către Consiliului Județean Bacău, precum şi de către administraţiile locale din municipii, oraşe şi comune, sprijin necesar şi în continuare pentru facilitarea accesului unui număr cât mai mare de comunități la programul Biblionet. Sperăm că împreună vom reuși să reformăm sistemul bibliotecilor publice din judeţul Bacău și să creăm serviciile moderne atât de necesare cetățenilor.
Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău este instituţie de nivel judeţean, care are misiunea de a servi interesele de informare, studiu, educaţie, lectură şi recreere ale utilizatorilor din oraşul şi judeţul Bacău, oferind acces liber şi nediscriminatoriu la informaţie şi cunoaştere prin bazele de date şi colecţiile proprii. Se axează pe citit, pe educaţie, pe formare de caractere, pe adaptare la provocările curente ale vieţii, ale societăţii care se schimbă. Important este şi efortul de a oferi mereu un loc adecvat pentru educaţie şi socializare.
FELICITARI BACAUANI! Ai carte, ai parte! Ai internet gratuit, ai parte! :)
RăspundețiȘtergere