Primăria municipiului Bacău, prin Direcția de Asistenţă Socială, continuă distribuția abonamentelor gratuite pentru lunile septembrie si octombrie 2014, la transportul local în comun, pentru categoriile defavorizate de persoane din municipiul Bacau. De această facilitate beneficiază următoarele categorii de persoane: veterani și văduve de război, luptătorii pentru victoria Revoluției din 1989 și
urmașii acestora, pensionarii de invaliditate cu pensii mai mici de 630 de lei, pensionarii la limită de vârstă cu pensii mai mici de 630 de lei și persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani și care primesc pensii de urmaș mai mici de 630 de lei.
Beneficiarii pot ridica abonamentele, în baza actului de identitate în original, de la sediul Direcției de Asistență Socială, din strada Ștefan cel Mare 17A, de luni până joi, între orele 07.45 – 16.30 și vineri între orele 07.45 – 14.00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu