In Saptamana Europeana a Voluntariatului care tocmai s-a incheiat,
voluntarii Asociatiei Oblio au participat de la mic la mare la actiuni
dedicate comunitatii din care fac parte. Astfel, copiii din gradinita au
donat asociatiei carti cu povesti iar bunicutele Clubului 60+ au fost
invitate de cei mici sa rasfoiasca filele de poveste si sa reinvie
amintiri de mult uitate.
Voluntarii Centrului de Tineret TinOblio i-au atras pe seniorii
clubului in diverse activitati (ecologizare, teatru forum, dezbateri, au
jucat sah, remi, tenis de masa, table), acestia integrandu-se perfect in
lumea adolescentina.
La sfarsitul saptamanii au participat, alaturi de alti voluntari, la
Targul de Voluntariat din Parcul Catedralei, prezentandu-si scopul,
obiectivele si misiunea Centrului de Tineret, cu atat mai mult cu cat
Asociatia Oblio este acreditata SEV (Serviciul European de Voluntariat) si
poate gazdui si trimite voluntari oriunde in lume, fiind astfel un mesager
al solidaritatii si tolerantei intre oameni.
Au fost deschise liste de inscriere pentru voluntarii dornici sa se
implice, alaturi de 20 de voluntari belgieni, in derularea proiectului
european "Respect pentru natura - respect pentru viata". Acesta va incepe
in luna iulie si va atrage atentia asupra importantei vitale a mediului
inconjurator in protejarea vietii si sanatatii planetei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu