06.06.2011

Noutati la minifotbal

Fulga şi Viscreanu la minifotbal

Fulga şi Viscreanu reprezintă două din fostele mari glorii ale fotbalului băcăuan care acum se regăsesc pe terenul de minifotbal în cadrul campionatului judeţean. De data aceasta nu este vorba de cei doi care au
contribuit la cele mai mari satisfacţii pentru microbiştii din oraşul de pe Bistriţa, ci de copiii celor doi, Răzvan Viscreanu şi Cristi Fulga. Cei doi evoluează pentru FC Spartak în superliga a II-a a campionatului de minifotbal. Amândoi au contribuit în mod decisiv la victoria celor de la Spartak care îşi consolidează prima poziţie din clasament. Răzvan Viscreanu a fost declarat şi cel mai bun jucător de pe teren, în timp ce Cristi Fulga a contribuit la mijlocul terenului la cele mai multe faze de atac ale propriei echipe care s-a impus în faţa celor de la FC Monade cu 6-1. „Minifotbalul are această capacitate extraordinară pe de o parte de a aduce la un loc oameni de vârste diferite, iar pe de altă parte de a reprezenta un spaţiu de socializare perfect. Faptul de a-i vedea pe cei doi, Răzvan şi Cristi, în aceeaşi echipă a reprezentat un moment emoţionant prin faptul că mi-a amintit de perioada în care jucam împreună cu părinţii lor în aceeaşi echipă. Acum e momentul copiilor noştri”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerului general al campionatului judeţean de minifotbal.

O altă surpriză din superliga a II-a a fost reprezentată de partida dintre Dey Şerbăneşti şi Bambus. Deşi Bambus a luat un punct din această confruntare, terminând cu scorul de 5-5, se poate spune că au pierdut 2 puncte, în contextul în care cei de la Dey au egalat printr-un autogol în ultimele secunde ale meciului. Jucătorul meciului a fost nominalizat Marius Ciubotaru. În celălalt meci din superliga secundă Arena Club a trecut cu 7-4 de Sky Stars, într-un meci care Bogdan Negru a fost jucătorul decisiv care a rupt ritmul şi a impus această diferenţă pe tabela de marcaj.

Revenind la meciurile din superliga I, FC Spartanii au trecut de Baudeman cu scorul de 7-2, reuşind astfel să-şi adjudece un loc în play-off-ul competiţiei. Pe de cealaltă parte, Baudeman e într-o fază importantă de reconstrucţie care dovedeşte atât seriozitatea managerului şi a jucătorilor, cât şi faptul că în ediţia următoare de campionat vor reprezenta cu siguranţă o echipă care să se bată pentru podium. Jucătorul meciului – Sorin Dumitru. Tot în acest week-end Baudeman a mai disputat şi partida restantă cu Gim Sport, un meci dealtfel foarte frumos, încheiat cu victoria Gim-ului care a fost în mare formă datorită jocului lui Marian Pascu, dar şi a lui Adi Gondac sau Sorin Căsăneanu.
O altă echipă care încă mai speră la calificarea în play-off, Techomarket, a învins pe Fair Play cu scorul 6-5, după un meci plin de răsturnări de situaţii pe fondul diferitelor greşeli de portar. Jucătorul meciului – Alexandru Geantău.

Un derby al acestei etape, a fost disputat de ocupantele locurilor 3 şi 4, Nevila Oneşti şi respectiv Express, jucat pe o căldură toridă în care s-a impus echipa care şi-a dozat mai bine efortul. Deşi Express a ratat foarte mult, a reuşit totuşi să se impună destul de categoric, 12-4, Nevila rămânând doar cu deschiderea scorului din debutul primei reprize. Jucătorul meciului – Cătălin Bracău.

În această săptămână vor avea loc ultimele meciuri care vor desemna echipele care vor lua startul în play-off-ul competiţiei de la finalul săptămânii în urma căruia vom cunoaşte reprezentantele Bacăului la turneele finale de anul acesta care vor avea loc la Sibiu şi respectiv Timişoara.

„Ceea ce mă bucură foarte mult pe acest final al celei de-a cincea ediţii de campionat de minifotbal la Bacău este nivelul foarte ridicat al echipelor participante. Cu siguranţă anul acesta se înregistrează cel mai bun nivel din toţi anii de până acum, ceea ce mie îmi dă speranţă şi încredere că ambele echipe care vor reprezenta Bacăul atât la Turneul Naţional cât şi în Cupa României se vor întoarce cu rezultate foarte bune”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu. (sursa: www.campionateminifotbal.ro)


Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi - Gp Pct

1. GRAFIT SOCCER INVEST 28 27 1 0 197-50 82
2. PETROMOLD 26 22 1 3 169-58 67
3. NEVILA ONESTI 28 18 0 10 111-93 54
4. EXPRESS 25 17 1 7 149-87 52
5. GIM SPORT 26 15 3 8 124-102 48
6. FC CORIOLAN 27 13 1 13 118-110 40
7. METROREX 28 12 2 14 95-115 38
8. X-CARP 27 10 3 14 81-86 33
9. FC SPARTANII 27 10 3 14 84-112 33
10. TECHNOMARKET 28 10 2 16 91-151 32
11. LEGENDELE 26 9 0 17 58-64 27
12. FAIR-PLAY 27 9 0 18 94-141 27
13. BAUDEMAN 28 7 2 19 98-156 23
14. FC NORDULUI 28 7 1 20 60-121 22
15. FC AMATORII 27 6 2 19 55-138 20


Superliga II: CLASAMENT
Mj V E I Gi - Gp Pct

1. FC SPARTAK 12 10 0 2 85-36 30
2. ARENA CLUB 12 6 1 5 65-52 19
3. DEY ŞERBĂNEŞTI 11 5 3 3 57-53 18
4. SKY STARS 12 5 1 6 56-55 16
5. FC MONADE 12 4 0 8 66-81 12
6. BAMBUS 11 2 1 8 36-88 7

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin