La Sibiu, duminică a luat sfârșit cea de-a doua ediție a Cupei României la Minifotbal. Competiția de amatori care a reunit 28 de formații din tot atâtea campionate locale din țară, Cupa României a fost un bun prilej de testare a forțelor pentru echipele câștigătoare ale cupelor de minifotbal desfășurate la nivel loc sub egida
Federației de Minifotbal din România care însumează peste 25.000 de jucători legitimați.
Prezent la competiție pe parcursul celor trei zile de desfășurare, Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România ne-a declarat că "minifotbalul a crescut de la an la an, tot mai mulți tineri și mai puțin tineri fiind pasionați de jocul de minifotbal."
Competiția a fost câștigată de formația AS WMT Giroc Timișoara, care în finală a reușit să treacă cu scorul de 2-1, după un meci spectaculos, de Juventus Sibiu, în timp ce medaliile de bronz au fost primite de Cristian Construct Baia Mare care s-a impus în fața finalistei de anul trecut, Euro Glia Nusfalău, cu scorul de 2-0.
Tot la Sibiu a fost anunțat și parteneriatul încheiat pe o perioadă de șase ani între Federația de Minifotbal și binecunoscuta firmă de echipament sportiv spaniolă Joma Sport care a asigurat premiile pentru toate cele cele 4 echipe finaliste, precum și pentru cel mai bun portar și cel mai bun jucător. Tot în cadrul aceleiași conferințe de presă a fost prezentată și mingea oficială a jocului de minifotbal. În același timp, Joma este partener al Federației Spaniole de Atletism, dar și al echipelor de primă divizie din Spania, FC Sevilla, FC Valencia ori FC Getaffe, în timp ce în România CFR 1907 Cluj, FC Gaz Metan Mediaș ori FCM Târgu Mureș se bucură de același sprijin al companiei spaniole de echipament și articole sportive. ”Pentru noi reprezintă un semm de încredere parteneriatul cu brandul spaniol Joma și sperăm că noul partener tehnic al Federației va aduce o valoare adăugată la dezvoltarea minifotbalul în România”, a adăugat Răzvan Burleanu.
Săptămâna aceasta, începând de joi, maratonul minifotbalistic se reia cu cea de-a V-a ediție a Turneului Final al Campionatului Național de Minifotbal unde campioanele județene la minifotbal calificate își vor disputa titlul național la Timișoara, unde interesul pentru acest sport este foarte mare, în campionatul local fiind înscrise nu mai puțin de 108 echipe.
Pentru toamna acestui an, Federația de Minifotbal din România a luat decizia organizării Supercupei României la Minifotbal care va aduce față în față câștigătoarea Cupei României și respectiv a Campionatului Național de Minifotbal. În acest moment echipa din Timișoara, AS WMT Giroc, așteaptă să-și cunoască adversara, chiar la finalul acestei săptămâni.
Cele 28 de echipe participante anul acesta la Cupa României la Minifotbal au fost: RMC 24 Alba-Iulia, FC Coriolan Bacău, Klinker Braşov, Calia Press Bucureşti, Dream Mob Buzău, AS Secpral Cluj-Napoca, Magnolia Craiova, Alfa Team Cristur Deva, IPA Jandarmii Focşani, Ancora Galaţi, Phoenix Hunedoara, Nera Computers Iaşi, Săgeţile Albastre Otopeni, Dracii Roşii Mediaş, CS Dinamo Severin, Fenix Play Piatra Neamţ, Inter Oradea, Unirea Teleajen Ploieşti, Ambient Roman, reprezentanta din Satu Mare care se va decide zilele acestea, BarceRoma Sibiu, Univers 2000 Sibiu, Adistal Suceava, Euro Glia Nuşfalău Zalău, Cipricom Zalău, Steaua Micro 11 Târgovişte, Vlad Centrum Târnăveni şi AS WMT Giroc Timişoara.
”Cupa României este un proiect de succes al Federației de Minifotbal, nu în mod întâmplător numărul mare de jucători și spectatori implicați în această fază națională a competiției. Minifotbalul are această capacitate de a sparge bariere și a de construi adevărate poduri de comunicare între toți jucătorii, indiferent că vorbim de foști fotbaliști, foști arbitri sau simpli spectatori ai sportului care acum se pot întrece în propria lor competiție, destinată exclusiv amatorilor”, a încheiat același Răzvan Burleanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu