06.03.2012

Raportorul Romeo Stavarache si-a dat avizul pe Fondul de coeziune 2014 – 2020

Primarul municipiului Bacǎu, Romeo Stavarache, a prezentat luni, 5 martie 2012, Proiectul de aviz pe Regulamentul privind fondul de coeziune 2014-2020, care a fost adoptat cu unanimitate de voturi de Comisia pentru coeziune teritorialǎ a Comitetului Regiunilor întrunită la Lisabona.

Romeo Stavarache este raportorul Comitetului Regiunilor pe acest aviz, ce vine cu recomandǎri legate de implicarea autorităților locale în programarea și gestionarea fondurilor structurale și de coeziune pentru
intervalul 2014-2020. Avizul face legătura între obiectivele europene de politici în domeniul transportului, mediului şi energiei şi finanţarea acestora și subliniază importanța colaborării şi parteneriatului cu autorităţile locale şi regionale.
Avizul raportorului Romeo Stavarache a recunoscut rolul fondului în asigurarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale. „Acest fond contribuie substanţial la creşterea competitivităţii în Uniunea Europeană, per ansamblu, pentru că dezvoltarea infrastructurii joacă un rol extrem de important în creşterea competitivităţii”, a precizat Romeo Stavarache.

Reprezentantul Comisiei Europone, Rudolf Niessler, Director pentru coordonarea politicilor în cadrul DG Regio, prezent la dezbaterile comisiei, l-a felicitat pe primarul Stavarache pentru avizul prezentat și a subliniat intenția Comisiei Europene de a consolida parteneriatul cu autoritățile locale, în perioada de programare 2014-2020 și de a face o serie de recomandări concrete în acest sens.

Avizul Comitetului Regiunilor cuprinde recomandări privind modul în care fondul de coeziune va susține dezvoltarea regională și locală. Avizul vorbește și despre noua Facilitate pentru Conectarea Europei (CEF), prin care se vor finanța în statele membre proiecte de infrastructură de transport de cale ferată de interes european. Iniţativa CEF răspunde obiectivelor Strategiei Europa 2020, va contribui la definitivarea proiectului Pieţei unice, la favorizarea schimburilor comerciale, a mobilităţii şi interconectării. CEF poate fi un proiect ce va genera creştere economică şi va crea locuri de muncă.
Avizul primarului Romeo Stavarache a atras atenția și asupra problemelor cu care se confruntă inițiatorii proiectelor cu caracter transfrontalier. Printre acestea se află capacitatea scăzută de a pregăti proiecte eligibile, acestea fiind deosebit de complexe.

Primarul Romeo Stavarache a fost invitat de doamna Danuta Hubner, președinta Comisiei pentru politici regionale - REGI din Parlamentul European, să prezinte recomandările Comitetului Regiunilor, la ședința care va avea loc la sfârșitul lunii martie 2012, la Bruxelles.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin