27.06.2013

Dializa in vacanta

International Healthcare Systems (IHS) oferă pacienţilor trataţi prin dializă, care doresc să îşi petreacă vacanţa la munte sau la mare, posibilitatea de a continua tratamentul pe durata sejurului în centrele IHS Buşteni şi IHS Constanţa.

Pacienţilor trataţi prin dializă, care sunt în mod obişnuit dependenţi de zona în care locuiesc, le oferim, prin proiectul „Dializa de Vacanţă în România”, libertatea de a călători alături de cei dragi.
Centrele de dializă de vacanţă IHS Constanţa şi IHS Buşteni sunt deschise pe tot parcursul anului
calendaristic şi  se adresează tuturor pacienţilor din centrele de dializă publice şi private, din România şi din străinatate. Centrele IHS oferă condiţii de tratament la standarde internaţionale, sub supravegherea unui personal medical cu un nivel înalt de pregătire şi utilizând aparatură de ultimă generaţie. Tratamentul oferit este gratuit pentru pacienţii asiguraţi în sistemul naţional de asigurări de sănătate. 
Compania International Healthcare Systems (IHS) activează de 8 ani în România, deţinând o reţea de 13 centre de nefrologie şi dializă în care sunt trataţi, prin profesionalismul celor 500 de specialişti în domeniu, un număr de peste 1.500 de pacienţi.
IHS promovează conceptul de îngrijire integrată a pacienţilor cu boală cronică de rinichi, care constă în acompanierea pacientului în toate stadiile bolii şi în toată complexitatea acesteia. Creşterea autonomiei pacienţilor şi libertatea de a călători, pe care le oferim prin proiectul „Dializa de vacanţă”, se încadrează în acest concept, unic pe piaţa serviciilor de dializă din România.


*  *  *

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm sa ne contactaţi.
Persoană de contact: Simona Pătrăşcoiu , număr de telefon: 0726.122.848.

Centrul de dializă IHS Buşteni
Adresa: Bd. Independenţei 65B, Poiana Ţapului/Buşteni, judeţul Prahova. 
Tel: +40 244 24 75 45     Mobil: +40 725 151 773
Centrul de dializa IHS Constanţa:
Adresa: Str. Nicolae Iorga, nr. 20, Constanţa, judeţul Constanţa.
Tel: +40 241 66 18 79

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin