Mesajul Pascal

Mesajul lui † IOACHIM Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

De fiecare dată când sărbătorim minunatul praznic al Învierii Domnului, retrăim bucuria primirii celui mai mare dar trimis de Dumnezeu lumii după crearea ei: biruirea morții și certitudinea vieții veșnice. Este darul la care ființa noastră aspiră din adâncurile ei în mod constant, chiar dacă adeseori suntem absorbiți de
problemele cotidiene, pur pământești. Sărbătoarea pascală recapitulează an de an evenimentul consumat în istorie la „plinirea vremii” și ne invită să o înțelegem în toată dimensiunea ei sacră, teologică, liturgică și tradițională, smulgându-ne, cel puțin pentru câteva momente, din grijile firești ale lumii.

În aceasta măreață zi, Sfânta Biserică ne cheamă să ne ridicăm din amorțirea sufletească și, ca oarecând femeile mironosițe, să mergem la mormântul Domnului, adică în orice lăcaș de închinare, ca să fim întâmpinați și noi, ca și ele, de „doi bărbați în veșminte strălucitoare”, care ne vor spune că Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte calcând și celor din morminte viață dăruindu-le!

Acest imn este de fapt mărturisirea pe care purtătoarele de miruri au făcut-o apostolilor, și care, la rându-le, au transmis-o lumii, ajungând din generație în generație până la noi, cei care, înțelegând prin credință acest adevăr fundamental, viețuim cu speranța propriei învieri duhovnicești și a trecerii în Împărăția plină de lumină a lui Dumnezeu. Aceasta e mărturia pe care o face Sfânta noastră Biserică de veacuri, fără încetare, întreaga ei viață fiind pătrunsă de frumusețea și lumina învierii Mântuitorului. Aceasta e mărturia pe care și noi, fiii Sfintei Biserici a lui Hristos, o confirmăm și afirmăm, vădind prin cuvânt și fapte credința noastră nestrămutată în Înviere.

Mesagerii Învierii

Sfântul Evanghelist Luca este cel care prezintă evenimentul învierii într-un mod aparte. El spune că: „În prima zi de după sâmbătă (duminica), foarte de dimineață, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Și intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Și fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați, (adică doi îngeri) au stat înaintea lor, în veșminte strălucitoare (…) Au zis aceia către ele: De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci s-a sculat.” (Luca 24, 1-6). De ce oare acești “doi bărbați” sunt îmbrăcați “în veșminte strălucitoare” duminică dimineața, că doar nu înviaseră ei? Ca un paradox, în altă parte a Evangheliei, Iisus înviat, atunci când se arată, în Ghetsimani, Mariei Magdalena, nu este îmbrăcat în veșminte strălucitoare, căci a fost confundat de aceasta cu grădinarul. Sigur, nu înviaseră ei, dar anunțau Învierea! Erau martorii ale căror chipuri scăldate în lumina Celui pe care Îl văzuseră înviat ne amintesc de chipul strălucitor al lui Moise, cel ce în Sinai văzuse „spatele lui Dumnezeu”, dar și de cei doi martori ai Schimbării la Față de pe Tabor. Și de fiecare dată când ești mesagerul Învierii, atunci te îmbraci în haină strălucitoare, pentru că prin Înviere „toate se umplu de lumina și cerul, și pământul, și cele de desubt”. Așadar, Hristos a înviat pentru noi, nu pentru El Însuși, pentru ca noi să fim părtași ai învierii Lui.

Trăirea actului învierii trebuie începută de la mormânt

Cei doi bărbați care străjuiau mormântul gol le interoghează pe cele ce sosiseră dis-de-dimineață la mormânt: „De ce căutați pe Cel viu printre cei morți? Nu este aici, ci s-a sculat.” (Luca 24, 5-6). În fond, ei au dreptate. Iisus înviase, dar prin El, așa cum precizează imnul pascal, atât îngerii din ceruri, cât și tot Universul participă ontologic la acest act. După înviere, nimeni nu mai are niciun motiv să stea în cimitir și în doliu. Cel ce înviază se duce unde este viață. Cu toate acestea, trăirea actului învierii trebuie începută de la mormânt, căci numai lângă acesta poți percepe mai bine sensul și consistența vieții. Femeile mironosițe și apoi apostolii primesc vestea învierii alături de un mormânt gol. Întâlnirea cu acești “bărbați în veșminte strălucitoare” poate să mire pe mulți. De unde întrebarea firească: De ce îngerii anunță învierea și nu Iisus Însuși? De ce oare s-a derobat Iisus de mormântul în care a fost pus? De fapt, și la nașterea Domnului tot îngerii au anunțat păstorilor evenimentul. Evident că El va apărea în mai multe împrejurări de-a lungul celor 40 de zile până la Înălțarea la ceruri. Nu a anunțat învierea El Însuși, tocmai pentru a ne arăta că învierea este un mister, o taină care se dovedește prin credință, nu prin argumentări logico-științifice. Deci păruta absență a lui Iisus de la mormânt este un apel. Iisus înviat nu s-a arătat femeilor mironosițe aievea, pentru a le obliga să reflecteze asupra evenimentului. De fapt, “bărbații”, adică îngerii, le invită la aceasta zicându-le: „Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit fiind încă în Galileea” (Luca 24,6). Evanghelia s-a predicat prin cuvânt, apoi a fost scrisă. Autorii scripturilor sfinte au ascultat mai întâi cuvântul revelator și apoi l-au consemnat și în scris. În teologia ortodoxă se arată că omul crede nu pentru că vede, ci vede prin credință conștientă pe Cel ce este nevăzut. Sfântul Pavel definește credința astfel: „Încredințarea celor nădăjduite și dovada lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1). Așadar, credința este o vedere întru nevedere despre care vorbesc părinții Bisericii, trăitori ai cuvântului Evangheliei. Credința este o plinătate a învierii sufletului.

Mărturisirea noastră de credință

Ce anume trebuiau să-și aducă aminte femeile mironosițe și prin ele și noi? „Că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.” (Luca 24,7). Femeile au reflectat și „și-au adus aminte de cuvintele Lui” (Luca 24, 8). Învierea Sa este împlinirea cuvintelor Sale adresate apostolilor înainte de pătimire și confirmarea dumnezeirii Sale. Acesta este de fapt mesajul de Paști. Anamneza, adică aducerea aminte și receptarea cuvântului biblic, ca depozitar al conținutului sacru! Altfel spus: Aduceți-vă aminte că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de veci, Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut(…) Cel ce s-a răstignit în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S-a îngropat. Și a treia zi a înviat. Și s-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și va să vină să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. (…)„Aștept învierea morților și viața veșnică ce va să fie.” Iată cuvinte care sunt conținute în mărturisirea noastră de credință și care concentrează în ele timpul și evenimentele mântuirii.

De acestea toate amintiți-vă în ziua de Paști! Dar aducerea aminte trebuie să fie ajutată și întărită prin credință. Hristos înviat nu poate fi înțeles decât prin dimensiunea credinței. Nici apostolii, nici femeile nu L-au văzut cum a ieșit din mormânt, dar și ele, și ei au crezut spuselor bărbaților cerești: Nu este aici, ci a înviat! Căutați-L în Galileea, adică să-L căutați acolo unde vreți voi în lume, în Univers, peste tot, nu în mormânt. Căutați-L în voi înșivă. Altfel spus, nu mai încercați, ca și Toma, să atingeți coasta Lui, mâinile Lui, ci căutați-L prin credință și veți afla nu pe Hristos biologic, istoric, ci pe Hristosul teologic, transfigurat prin înviere. După ce a înviat, El este omniprezent atât cu sufletul, cât și cu trupul, real și substanțial, în Euharistie (Emaus) și prin alte semene ale dragostei Sale care vor borna calea fiecărei ființe conștiente către Împărăția cea veșnică, pe care a inaugurat-o prin înviere. Iar când Îl primim și-L acceptăm întru credință, atunci actul învierii nu se va mai baza pe argumente științific alcătuite, ci pe simțământul descoperirii în noi a misterului divin, care va vorbi despre el însuși. Și atunci vom începe să vorbim cu El, prin El și despre El, în puterea Duhului Sfânt.

Martorii lui Hristos până la sfârșitul veacurilor

În prima zi a săptămânii, Iisus se arătă și ucenicilor adunați într-un Cenaclu, ascunși de frica iudeilor, intrând prin ușile încuiate și zicându-le: Pace vouă! Apoi îi învestește în puterea Duhului Sfânt să meargă la propovăduire: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21). Unde îi trimite? La toate neamurile, pentru a le boteza în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh și pentru a le învăța să păzească toate câte le-a poruncit lor în Evanghelia Sa, El fiind cu ei și cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. (Matei 28, 19-20). Prin aceste cuvinte, Hristos ne învestește și ne reînvestește și pe noi, pentru a fi martori și mărturisitori ai învierii Sale în lume. Cei ce avem curajul să o facem, împlinindu-ne apostolatul și preoția, indiferent de capriciile vremurilor, vom fi răsplătiți, cu Împărăția cea veșnică. Deci, Hristos nu are alt mesaj pentru timpul pe care îl trăim. Evanghelia Lui este aceeași până la sfârșitul veacurilor, indiferent de mutațiile vremii și proclamă adevărul fundamental: Dumnezeu Se face om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Cu timp și fără timp, potrivit mandatului pe care-l avem de la Hristos în Biserica Lui, cei grefați prin botez pe vița Hristos trebuie să fim martorii lui Hristos până la sfârșitul veacurilor. În măsura în care trăim și propovăduim mesajul lui Hristos, tot așa și Hristos Se va recunoaște în noi și în faptele pe care le-am făcut spre slava Lui.

Să trăim sub semnul biruitor al Crucii

După înviere, Hristos împărtășește apostolilor și mironosițelor pacea și bucuria care sunt semnele prezenței Duhului în inima omului, iar lui Toma îi precizează faptul că beneficiarii adevăratei fericiri sunt cei ce cred în roadele Învierii, fără a fi martori ai acestui eveniment. De fapt, resortul ce a dinamizat și determinat convertirea neamurilor la creștinism a fost tocmai adevărul incontestabil al Învierii și faptul că cei ce îl propovăduiau erau ucenici și martori ai Celui înviat. Învierea nu este o simplă comemorare anuală a unui eveniment consemnat istoric acum 2000 de ani, ci experierea duhovnicească a unei stări dincolo de succesiunea temporală, o trăire teandrică interpersonală cu Hristos înviat, Care rămâne într-un timp al lui Dumnezeu în care suntem încorporați, o împreună călătorie cu Hristos-pelerinul, pe drumul unui Emaus al descoperirilor euharistice, o împreună slujire cu Arhiereul suprem în fiecare zi de duminică, care este ziua învierii.

Paștele de anul acesta să fie un imbold al misionarismului și al reevanghelizării lumii în care trăim! Viața secularizată de astăzi, din păcate s-ar traduce prin trăirea erei postcreștinismului. Să nu fie! Timpuri neprielnice pentru cuvântul lui Dumnezeu au mai fost în istorie, așa cum Iisus a ieșit din mormânt și Biserica s-a organizat mai întâi în pământ, adică în catacombe. Aproape 300 de ani au durat persecuțiile împotriva creștinilor la începuturile existenței sale. Acestea s-au terminat oficial în timpul împăratului Constantin cel Mare, care a promulgat acel decret de la Mediolan, din anul 313, prin care a dat voie creștinilor să se manifeste liber în lume. Destinul imperial și religios al lui Constantin a stat sub semnul biruitor al crucii și al întâlnirii cu Hristos înviat, de aceea și emiterea Edictului nu a fost decât un rezultat firesc al acestei experiențe, care mărturisește învierea istorică a creștinismului din catacombele suferinței și faptul că întâlnirea personală cu Hristos înviat are o traiectorie ce trece invariabil prin experiența crucii.