10.01.2012

La “un ceai cu Eminescu”

Librăria „Glissando” vă invită la evenimentul „Un ceai cu Eminescu” care va avea loc în incinta librăriei, sâmbătă, 14. 01. 2012, de la ora 18:00.

Invitatul special al evenimentului este Vali Braniște, actor al Teatrului Municipal „George Bacovia”, care va susține un recital de poezie. Momentul poetic reprezintă o descriere a societății de astăzi, realizată prin prisma versurilor culese din opera eminesciană.

Întregul scenariu este gândit pentru a suprinde în mod plăcut audiența, arătând că operele lui Eminescu sunt
la fel de actuale acum ca și atunci când au fost publicate.
Vă așteptăm cu ceai fierbinte și multă bună dispoziție, pentru a-l omagia pe Mihai Eminescu.

Librăria Glissando este una dintre cele mai renumite librării din Bacău cu peste 12000 de volume pe rafturi.
Cu o istorie de peste 14 ani, Glissando a organizat numeroase evenimente şi a avut ca oaspeţi artişti recunoscuţi precum Mircea Dinescu, Gabriela Adamesteanu, Stelian Tanase, Romulus Rusan şi Ana Blandiana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin