29.12.2012

Peste 100 000 de obiecte pirotehnice au fost confiscate

Polițiștii băcăuani au efectuat astăzi percheziții la locuințele unor persoane suspectate că dețineau obiecte pirotehnice interzise, în scopul comercializării. Polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bacău, cu sprijinul de specialitate al ofițerilor D.G.I.P.I au documentat activitatea infracțională a trei bărbați din municipiul Bacău, despre care s-a stablit că au procurat cantități importante de petarde și artificii, în scopul comercializării.



 La data de 28.12.2012, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare la locuințele suspecților și au controlat
cele două autoturisme ale acestora, ocazie cu care au identificat și ridicat în vederea cercetărilor 99 700 petarde și 1 151 artificii de diferite mărci, în valoare de 10 800 de lei. Din cercetari s-a stabilit că obiectele pirotehnice au fost procurate in cursul lunii decembrie 2012 din diferite centre comerciale din țară și urmau să fie comercializate în județul Bacău. Cei trei bărbați cu vârste de 24, 31 și 39 de ani sunt cercetati sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin