Povestea Vieții
(partea I)
(partea I)
Aceasta este povestea vieții a Cetățeanului de Onoare al Bacăului, istoricului, scriitorului si nu in ultimul rand omului Eugen Șendrea. A fost o onoare pentru mine de a avea o asemenea ocazie. L-am întâlnit de multe ori și i-am citit o parte din cărțile scrise.
Prima ocazie de dialog am avut-o recent, la proiectul „Biblioteca Vie” unde eram amândoi „cărți vii” și unde am avut surprinderea de a mă cunoaște si dânsul pe mine. Interviul a fost realizat într-o zi căldurosă de vară, în locul unde își desfășoara activitatea, la Biblioteca Județeană Bacău. Ne-am retras la biroul din inima bibliotecii, flancat ca o fortăreață cu ziduri de cărți. Un loc intim si plin de fantezie literara.
Primul lucru pe care a vrut să mi-l spună a fost vârsta: „Am 59 de ani. Schimbarea prefixului (60 de ani) va fi pe 25 februarie 2011, este o cifră mare, o sumă frumoasă. Unii se țin mai tare, unii mai puțin, unii se pierd, dar la 60 de ani se adună lucruri frumoase, tot ce am făcut pentru Bacău, lucruri de excepție care mi-au adus titlu suprem de Cetățean de Onoare a Municipiului Bacău, dar și Cheia Bacăului și Diploma de Cetățean. Am foarte multe amintiri dar nu vreau să mă laud. Eu sunt un om modest și așa voi rămâne toată viața.
Lumea m-a apreciat de-a lungul timpului în activitatea mea literară și cea de de la Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național, de la întemeiere în 1974 până când s-a desființat, în urmă cu câțiva ani. Mi-ar trebui câteva săptămâni să vă povestesc.
M-am născut la Bacău. Bunicii mei au fost învățători, tatăl meu profesor de limba română și
scriitor. A fost pentru o perioadă decanul de vârstă a scriitorilor băcăuani. Are câteva cărți care s-au bucurat de succes. Probabil că talentul literar l-am moștenit.
În 1951, când m-am născut și perioada care a urmat au fost ani foarte grei. România era încă sub ocupație sovietică. Produsele alimentare nu se gaseau decât foarte rar. Cine mânca pâine neagră cu marmeladă era considerat norocos. Pâinea se dădea pe tichete, la fel și imbrăcămintea. Ca să cumperi un palton îți trebuiau puncte, însă calitatea era foarte proastă. Era o sărăcie lucie. Toată imbrăcămintea se confecționa acasă. Copilăria mea a fost lipsită de jucării. Până in anii 60 în Bacău nu se găsea niciun magazin de jucării. În clasa a treia am văzut prima minge de cauciuc. Eram elev când am purtat prima dată teniși. Era un lucru extraordinar, cum sunt astăzi pantofii de lac. Mai târziu a apărut trening-ul, cu care mergeam mândru prin oraș.
Era altceva. Lumea era mult mai bună, sufletul omului era altfel. S-a pervertit acum după revoluție. Am copilărit intr-o mahala evreiască si intre noi era o perfectă armonie. Lumea sărea in ajutor, puținul lor îl împărțeau cu tine. Un om in vârstă era mult mai respectat. Eu am prins vremea când la școala de meserii, in anul II ți se spunea „ Să trăiți Domnule Elev!” Era cu totul altceva. (Va urma)
Un mare om al judetului ! Respesct pentru domnul Sendrea
RăspundețiȘtergerefrumoasa poveste!
RăspundețiȘtergere