Astfel,
campania de prevenire a furturilor din locuinţe “Hoţii speculează ignoranţa” şi
campania de prevenire a infracţiunilor de tâlhărie “Aflu, înţeleg şi mă feresc”se vor desfăşura în
luna iulie atât în
zonele urbane cât şi rurale ale judeţului.
zonele urbane cât şi rurale ale judeţului.
Pentru
susţinerea campaniilor au fost realizate peste 3000 de materiale, care conţin
recomandările poliţiştilor cu privire la măsurile minime de precauţie care ar
putea preveni victimizarea prin infracţiuni de furt şi tâlhărie.
Primele
activităţi din cadrul acestor campanii s-au desfăţurat astăzi în Piaţa Centrală a municipiului Bacău şi într-un
centru comercial.
Din perspectiva potenţialei victime, furturile din locuinţe
pot fi prevenite prin:
• asigurarea
locuinţelor cu elemente de securitate;
În
mediul urban este menţionată în principal utilizarea mijloacelor tehnice şi de
siguranţă modernă (montarea unor interfoane şi utilizarea corectă a acestora,
montarea sistemelor de alarmă în locuinţe, asigurarea locuinţelor cu sisteme de
închidere greu penetrabile etc.).
În
mediul rural cetăţenii sunt sfătuiţi să adopte măsurile minime de autoprotecţie
(aplicarea unor sisteme de închidere a locuinţelor şi anexelor gospodăreşti,
construirea unui gard împrejmuitor pe tot perimetrul proprietăţii, montarea de
gratii/grilaje la ferestrele camerelor poziţionate spre stradă etc.);
• eliminarea
sau limitarea oportunităţilor de comitere a faptelor datorate neglijenţei sau
naivităţii proprietarilor (ex: schimbarea sistemelor de asigurare imediat după
ce cheile au fost pierdute sau furate, manifestarea unui comportament discret
în ceea ce priveşte nivelul personal de bunăstare etc.)
• manifestarea
de atenţie şi precauţie faţă de persoanele străine pe care le primesc în
gospodărie;
• dezvoltarea
unor relaţii de bună vecinătate (supravegherea reciprocă a locuinţelor de către
vecini în lipsa proprietarilor, semnalarea persoanelor străine depistate în
proximitatea locuinţelor etc.);
• schimbarea
obiceiurilor “tradiţionale” de a păstra sume mari de bani în interiorul
locuinţe.
Respectând dreptul fiecărui
individ la libertate, sub toate aspectele sale, şi asigurându-vă că poliţia
face eforturi pentru ţinerea sub control a acestui gen de infracţiuni,
considerăm că este de datoria noastră să vă informăm asupra eventualelor
pericole la care vă puteţi expune neglijând unele măsuri simple de
autoprotecţie:
· Evitaţi să vă expuneţi inutil
copiii unor pericole, acceptând ca ei să poarte asupra lor la şcoală sau pe
stradă bunuri cu valoare mare (telefoane mobile, bijuterii).
· Înainte de a ieşi din casă, luaţi
în calcul faptul că siguranţa dumneavoastră poate depinde şi de alegerile în
materie de vestimentaţie şi accesorii pe care le-aţi făcut în ziua respectivă!
· Evitaţi drumurile întunecate şi
parcurile izolate; folosiţi mai degrabă căi şi locuri iluminate, chiar dacă
faceţi un ocol.
· Reacţiile persoanelor care
acţioneaza prin violenţă sunt imprevizibile. Sfatul nostru este să nu vă puneţi
în pericol integritatea corporală sau chiar viaţa în încercarea de a reţine sau
opri prin forţe proprii o astfel de persoană.
Atenţie!
• În cazul în care integritatea corporală sau viaţa vă
sunt puse în pericol renunţaţi la bunurile pretinse de agresor. Reţineţi însă
cât mai multe semnalmente ale acestuia:
- înalţime
- trăsături
ale feţei
- semne
particulare
-
vestimentaţie
particularităţi în vorbire sau comportament
• Depuneţi de urgenţă o reclamaţie la cea mai apropiată
unitate de poliţie în care să sesizaţi cele petrecute.
Cel mai bun paznic al unui bun este, întâi de toate, proprietarul său.
Această sintagmă simplă, dacă este exercitată de oricine, poate preveni un
număr considerabil de delicte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu