Se încinge lupta pentru play-off
Etapa a XXIII-a a Campionatului Municipal de Minifotbal pentru Amatori din cadrul Ligii Bergenbier ne-a rezervat unele dintre cele mai frumoase meciuri din această ediţie de campionat, indiferent de locurile ocupate în clasament. Derby-ul etapei a fost de departe meciul dintre Dedeman şi FC Coriolan, încheiat cu victoria celor din urmă cu 3-2, „deşi un rezultat nul ar fost probabil mult mai echitabil, dacă este să luăm în calcul ratările nenumărate a celor de la Dedeman la poarta lui Codrin Pop care a făcut din nou adevărate minuni”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al acestei competiţii.
În cadrul acestei etape FC Transport Bistriţa a întâlnit pe
Cartier URA, o echipă mult mai tânără şi mai ofensivă, care a şi reuşit să se impună în cele din urmă datorită şi jucătorul Marian Guţu, poreclit şi „motoreta” care a făcut şi faza de apărare şi de atac a echipei sale cu o dăruire demnă de un adevărat fotbalist profesionist. Un alt jucător cu experienţă care a înclinat balanţa în favoarea echipei sale a fost Iulian Tudor în partida dintre SC Andisimo şi FC Nordului, o echipă tânără care în schimb nu reuşeşte să concentreze suficient la finalizare, însă se anunţă deja a fi una dintre echipele cu pretenţii în ediţia următoare de campionat.
Şi cum minifotbalul este un sport practicat exclusiv de amatori jucătorii Legendelor au intrat în teren în meciul cu FC Afezam venind direct de la o petrecere, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a nu se impune în cele din umră chiar cu scorul de 10-3.
Liderul la zi al campionatului de minifotbal, Tofan Sport, a întâlnit pe Nuntaţii Poşta Atlassib, într-o confruntare desfăşurată sub semnul fairplay-ul şi încheiată cu victoria Tofanului cu 7-2, fapt care reconfirmă că sunt cea mai bună echipă din această ediţie de campionat.
Ultimul meci al etapei a XXIII-a a fost cel dintre Fortuna 40 şi Red Team, încheiat la egalitate, 6-6, o adevărată surpriză dacă este să luăm în considerare locurile ocupate în clasament de cele două echipe. Surpriza este cu atât mai mare cu cât şi în tur rezultatul a fost tot unul de egalitate.
Din cadrul superligii a II-a s-au jucat doar două partide, dintre care Fair Play cu FC Bambus, încheiat cu scorul de 19-3, după un meci în care FC Bambus a jucat în inferioritate numerică, precum şi partida dintre Express şi Rochdale, 5-2, două echipe care ar face faţă cu brio în prima ligă, promovare pentru care se şi pregătesc deja încă din acest campionat.
Rezultatele etapei a XXIII-a:
DEDEMAN FC CORIOLAN 2 – 3 (Băisan Radu)
LEGENDELE FC AFEZAM 10 – 3 (Pricopie Ionuţ)
FORTUNA '40 RED TEAM 6 – 6 (Marcus Robert)
FC TRANSPORT BISTRITA CARTIER URA 5 – 7 (Guţu Marian)
SC ANDISIMO FC NORDULUI 3 – 2 (Tudor Iulian)
TOFAN SPORT NUNTASII POSTA ATLASSIB 7 – 2 (Puşcaşu Robert)
CLASAMENT – Superliga a I-a
Mj V E I Gi - Gp Pct
1. TOFAN SPORT 23 23 0 0 209 - 59 69
2. FC CORIOLAN 22 19 0 3 112 - 51 57
3. SC ANDISIMO 23 16 1 6 105 - 91 49
4. LEGENDELE 22 15 2 5 155 - 81 47
5. GIM SPORT 22 15 0 7 123 - 83 45
6. FC TRANSPORT BISTRIŢA 23 12 2 9 123 - 115 38
7. SC ERMACOM 22 12 0 10 101 - 80 36
8. FORTUNA ‘40 22 10 3 9 96 - 81 33
9. DEDEMAN 23 10 1 12 104 - 100 31
10. CARTIER URA 23 10 1 12 109 - 115 31
10. X-CARP 21 10 0 11 82 - 95 30
12. NUNTAŞII POŞTA ATLASSIB 23 8 2 13 103 - 128 26
13. FC NORDULUI 23 5 1 17 87 - 134 16
14. FC AFEZAM 23 5 1 17 102 - 200 16
15. RED TEAM 23 2 1 19 70 - 161 8
16. GENERALI BACĂU 22 0 0 22 27 - 134 0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu