“BANCA DE ALIMENTE A CRUCII ROSII” LAUREATA GALEI SOCIETĂŢII CIVILE
Proiectul “Banca de Alimente” al Crucii Roşii Române, a primit premiul I la secţiunea “Servicii sociale pentru categorii defavorizate”, în cadrul Galei Societăţii Civile, editia a VIII-a. Demarat la sfarşitul anului trecut, proiectul Banca de Alimente a reuşit să vină în ajutorul a peste 9 000 de familii.
Festivitatea de acordare a premiilor Galei Societăţii Civile, cel mai amplu eveniment care promovează activitatea sectorului non-profit din România, a avut loc miercuri, 26 mai la Ateneul Roman şi
a fost organizată de Millenium Communications. Anul acesta au fost înscrise în competiţie 192 de proiecte, implementate de 136 de reprezentanţi ai societăţii civile.
Proiectul Banca de Alimente a fost iniţiat ca o soluţie imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici în contextul crizei economice mondiale şi al creşterii preţurilor la produsele alimentare.
“Am demarat acest proiect pentru a veni in sprijinul celor care suferă de foame. În numai 7 luni am reuşit să oferim pachete cu alimente pentru 9 000 de familii. Acest numar mare de beneficiari ne bucură si se datoreaza generozităţii romanilor care au raspuns apelului nostru de solidaritate. Mulţumim donatorilor, partenerilor şi, mai ales voluntarilor pentru că au reacţionat atat de prompt la iniţiativa Crucii Rosii. Am convingerea că împreuna vom continua cu aceeaşi determinare să luptăm pentru îndeplinirea visului nostru: de a trai intr-o lume fără foame!”, a declarat presedintele Crucii Rosii Romane, doamna Mihaela Geoană.
La sapte luni de la lansare, Banca de Alimente a reuşit să colecteze 130 000 kg de alimente, care au fost distribuite la 9 000 de familii. Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt bătrânii, familiile cu multi copii şi situaţie materială precară, familiile monoparentale, copiii cu dizabilităţi proveniti din familii sărace. Rolul cheie în realizarea proiectul Banca de Alimente sunt cei 5.500 de voluntari implicaţi ,care au cumulat până în prezent peste 55.000 ore de voluntariat.
Au fost alături de Crucea Roşie ca parteneri sau sponsori:
- Televiziunea Română, Societatea Română de Radiodifuziune – partener media pentru promovarea proiectului Banca de Alimente pe posturile TV şi radio centrale şi regionale;
- Carrefour România - oferă spaţii în magazinele sale de tip hipermarket, în 14 localităţi din ţară, pentru amplasarea de recipienţi de colectare a alimentelor cumpărate şi donate de către cetăţeni, precum şi transportul acestora la depozitele Băncii de Alimente;
- Mega Image - oferă spaţii în 46 din magazinele sale de tip supermarket, în Bucureşti, Ilfov şi Constanţa, pentru amplasarea de recipienţi de colectare a alimentelor cumpărate şi donate de către cetăţeni;
- Real Hypermarket – a oferit, începând cu 26 noiembrie 2009, spaţii în 23 magazine din ţară, pentru amplasarea de recipienţi de colectare a alimentelor cumpărate si donate de către cetăţeni; Real Hypermarket a oferit si 23 de recipeinti de colectare a alimentelor;
- Metro Cash & Carry - a oferit, începând cu 12 aprilie 2010, spaţii în 24 magazine din ţară, pentru amplasarea de recipienţi de colectare a alimentelor cumpărate si donate de către cetăţeni;
- METRO AG - Reprezentanta in Romania, Metro Cash & Carry si real Hypermarket - a oferit o maşina Ford Tranzit Furgon care asigură transportul alimentelor colectate din magazinele partenere la depozitul de alimente, precum şi de la depozitul de alimente la domiciliul beneficiarilor;
- Cora – a oferit începând cu luna noiembrie 2009, un spaţiu în magazinul din Cluj pentru amplasarea de recipienţi de colectare a alimentelor cumpărate şi donate de către cetăţeni;
- Banca Comercială Română - a oferit o donaţie de 10.000 de euro şi implementarea sistemului de donaţii on-line pe site-ul Crucii Roşii Române; Angajatii BCR din Bucuresti si Prahova au donat 4,4 tone de alimente greu perisabile si au ajutat la sortarea alimentelor si distribuirea pachetelor la beneficiari. Peste 70 de angajati BCR au facut voluntariat la Banca de Alimente.
- Automobile Dacia – a oferit în regim de comodat un număr de 13 maşini Logan Van pentru asigurarea transportului alimentelor de la magazine la beneficiari;
- Banca BRD – Groupe Societe Generale – a oferit o donaţie de 10.000 de euro;
- DE SILVA Intermed – a oferit o donaţie de 10.000 de euro în alimente neperisabile;
- Norbert Detrenssangle – a oferit serviciul de logistică şi organizare al depozitului Banca de Alimente din Bucureşti;
- Paste Baneasa – a oferit o donaţie de alimente neperisabile în valoare de 15.000 de lei;
- AXN a completat in dcembrie pachetele cu alimente şi jucării pentru 500 de familii nevoiaşe din 5 judeţe sărace din România: Dolj, Olt, Gorj, Hunedoara şi Ilfov.
- Companiile de telefonie mobilă Cosmote, Orange si Vodafone - oferă gratuit numărul de sms 877, comun în toate reţelele pentru donaţii de 2 euro/sms fără a percepe TVA.
- Compania Romtelecom – oferă gratuit numărul de telefon 0 900 900 902 pentru donaţii de 2 euro/apel fără a percepe TVA;
- Agenţiile LOWE & PARTNERS si LOWE PR - oferă sprijin în campania de promovare a proiectului Banca de Alimente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu