27.08.2015

Două magazine Lidl din Bacău vor fi închise în perioada 1-2 septembrie, pentru modernizare

Lidl dorește să ofere experiențe plăcute clienților în timpul cumpărăturilor și, din acest motiv, va investi în reamenajarea a două magazine Lidl din Bacău. Astfel, magazinul Lidl situat pe strada Narciselor, numărul 5 și cel situat pe strada Mioriței, numărul 41 se vor închide în perioada 1-2 septembrie, urmând a fi redeschise în data de 3 septembrie la ora 07:30.

 Odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare, cele două magazine Lidl își vor întâmpina clienții cu
un nou aspect, mai modern și mai apropiat de dorințele lor. În noul design al magazinelor va predomina culoarea antracit, iar signalistica va fi realizată în culorile alb și negru, pentru o lizibilitate sporită.

 Pe parcursul perioadei în care magazinele Lidl situate pe strada Narciselor și strada Mioriței vor fi închise, clienții Lidl din Bacău sunt invitați să viziteze celălalte două magazine Lidl din oraș, situate pe strada Vadul Bistriței și pe strada Ion Luca Caragiale. De la redeschiderea de joi, 3 septembrie, și până duminică, 6 septembrie, cele două magazine Lidl din Bacău, situate pe strada Mioriței și strada Narciselor, îi așteaptă pe clienți cu oferte speciale, reduceri, dar și cu activități surpriză pentru copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin