19.09.2015

Stiinta Bacau a castigat Cupa Municipiului Piatra Neamt

    Deținătoarea Cupei României la volei feminin, Știința Bacău, a câștigat Cupa Municipiului Piatra Neamț, competiție desfășurată în perioada 16-18 septembrie, în municipiul de la poalele Pietricicăi.
    Ca și în turneul din Belgia, de la Frasnes-Lez-Anvaing, voleibalistele băcăuane au pierdut primul meci, disputat la o zi după revenirea în țară, 2:3 (23, -22, 15, -25, -7) cu CSU Medicina Târgu Mureș. Știința Bacău a câștigat, însă, următoarele două jocuri, 3:0 (17, 17, 20) cu U Cluj și 3:0 (21, 14, 15) cu Unic Piatra Neamț.


    Știința Bacău s-a clasat pe primul loc, cu 7 puncte, fiind urmată de Unic Piatra Neamț, 5 puncte, U
Cluj și CSU Medicina Târgu Mureș, cu câte 3 puncte.
    Lotul folosit de deținătoarea Cupei României în turneul de la Piatra Neamț a fost alcătuit din: Lorena Ciocian, Claudia Gavrilescu, Tatiana Lupu, Alexandra Badea, Irina Radu, Cristina Cazacu, Iuliana Matache, Crina Bălțatu, Loredana Filipaș și Nicoleta Manu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin