În urmă cu 100 de ani, pe 23 noiembrie 1918, din Bacău pleca spre Câmpia Libertăţii de la Blaj un aparat de zbor pilotat de cel care avea să se numere printre eroii Marii Uniri, aviatorul Vasile Niculescu. Acesta ducea românilor de peste munţi, alături de un sac plin cu manifeste şi scrisoarea primului ministru, Ion C. Brătianu adresată Consiliului Naţional Român Central prin care se comunica, oficial, dorinţa de unire a Moldovei cu Ardealul dar și faptul că armata română, cantonată în trecătorile Munților Carpați, susținea pe deplin demersul Unirii. Acest mesaj era hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia.
20.11.2018
Manifeste aruncate din elicopter la Centenarul Zborului Marii Uniri
Piața Tricolorului tocmai a fost locul de intalnire pentru sărbătorirea Centenarul Zborului Marii UNIRI. Dintr-un aparat de zbor s-a aruncat cu manifeste, exact ca acum o suta de ani. Cei prezenti, in special copiii au fost fascinanti, in jocul de prindere a manifestelor cazute din cer. Dupa discursul oficialitatilor si binecuvantarile preotilor, a urmat defilarea militara si un mini recital sustinut de catre Trupa ”Haiducii” din Republica Moldova. Cei prezenti au dansat o horă in jurul Haiducilor.
În urmă cu 100 de ani, pe 23 noiembrie 1918, din Bacău pleca spre Câmpia Libertăţii de la Blaj un aparat de zbor pilotat de cel care avea să se numere printre eroii Marii Uniri, aviatorul Vasile Niculescu. Acesta ducea românilor de peste munţi, alături de un sac plin cu manifeste şi scrisoarea primului ministru, Ion C. Brătianu adresată Consiliului Naţional Român Central prin care se comunica, oficial, dorinţa de unire a Moldovei cu Ardealul dar și faptul că armata română, cantonată în trecătorile Munților Carpați, susținea pe deplin demersul Unirii. Acest mesaj era hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia.
În după amiaza zilei de 23 noiembrie avionul a aterizat la Blaj unde a fost întâmpinat de mulţimea entuziastă care a însoţit membrii echipajului la Palatul Mitropolitan. La 6 seara, în şedinţa festivă s-a luat hotărârea ca echipajul Niculescu-Precup să revină la Bacău şi să anunţe că românii din Transilvania se vor uni cu ţara. La întoarcerea în Moldova, avionul aducea cel mai important document pentru înfăptuirea visului de secole al românilor, document ce consfinţea dorinţa românilor de pe ambele părţi ale Carpaţilor de a fi o singură naţie. Voi mai reveni cu detalii.
În urmă cu 100 de ani, pe 23 noiembrie 1918, din Bacău pleca spre Câmpia Libertăţii de la Blaj un aparat de zbor pilotat de cel care avea să se numere printre eroii Marii Uniri, aviatorul Vasile Niculescu. Acesta ducea românilor de peste munţi, alături de un sac plin cu manifeste şi scrisoarea primului ministru, Ion C. Brătianu adresată Consiliului Naţional Român Central prin care se comunica, oficial, dorinţa de unire a Moldovei cu Ardealul dar și faptul că armata română, cantonată în trecătorile Munților Carpați, susținea pe deplin demersul Unirii. Acest mesaj era hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu