15.12.2014

“Crăciun luminat, Crăciun la Palat”, spectacol de datini și obiceiuri de iarnă

Palatul Copiilor Bacău vă invită marți, 16 decembrie, la Teatrul Municipal ”Bacovia”, de la ora 17.00, să vă bucurați de atmosfera Sărbătorilor de iarnă la cea de-a III-a ediție a spectacolului de colinde, datini și obiceiuri ”Crăciun luminat, Crăciun la Palat”.

Vor urca pe scenă pentru a vă încânta cu talentul lor artistic Grupul Vocal Folcloric ”Stejărelul”, condus de profesorul Mihai Bârjoveanu, coordonator al Cercului de muzică populară, copii de la Cercurile de
muzică ușoară, conduse de profesorii Claudiu Filip și Emil Iftime, și de la Trupa ”Prospero” a Cercului de Teatru, coordonat de regizorul și profesorul Gheorghe Balint.

Vor realiza de asemenea momente pline de farmecul și energia Sărbătorilor de iarnă la români elevi și profesori de la Cercul de Pictură/Desen/Iconografie, coordonat de Adriana Busuioc, director al Palatului Copiilor Bacău, și Cercul de Jurnalism, coordonat de Laura Huiban.

Pentru prima dată, la ediția din acest an a evenimentului vor lua parte și elevi de la cluburile arondate Palatului Copiilor Bacău, din Comănești și Buhuși. “Acest spectacol are în primul rând un scop educativ , este o evaluare a cunoștiințelor acumulate de copii în semestrul I dar este în același timp și un prilej să ne bucurăm de frumoasele tradiții românești de iarnă. În program vom avea colinde, cântece și dansuri tematice și scenete“, a declarat Claudiu Filip, profesor coordonator al Cercului de Muzică ușoară al Palatului Copiilor Bacău și inițiator al proiectului. Spectacolul se desfășoară cu sprijinul Primăriei Bacău.

Intrarea este liberă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin