02.06.2017

“Bacău-personalităţi ale locului”

  Marţi, 30 mai  2017, în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc cea de a II-a ediţie a manifestării „Bacău-personalităţi ale locului”, eveniment realizat cu sprijinul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău și al Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău.


 Proiectul gândit cu ceva ani în urmă, prindea contur ceva mai târziu, în anul 2015, în plină toamnă bacoviană. Un proiect de suflet al poetei Mihaelei Băbuşanu (expert patrimoniu şi conservator la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”) şi a jurnalistului Romulus-Dan Busnea , născut din dorința
de readuce în atenția băcăuanilor și nu numai, personalități ale locului, valori ale culturii naționale mai puțin știute, unele chiar uitate, biografii scoase din anonimat care vin să completeze un vid informațional, dar și să înlăture o suprasaturație de efemerul cotidian, marcat de penurie și acuta criză de valori din societate.

Prin acest Simpozion, iniţiatorii şi oragnizatorii, doresc să ofere  posibilitatea tuturor celor implicaţi în viaţa culturală a Bacăului, de a aşterne gânduri, păreri, sentimente, idei  cu privire la importanţa propriei noastre identităţi, ca popor, ca naţiune şi ca individ.Dealtfel s-a făcut apel către toţi oameni de cultură băcăuani să se implice mai mult în acest demers.


Argumentele implicării în derularea unor astfel de proiecte au fost lesne deduse  din expunerile simpozionului, care s-au desfășurat după următorul program:

Cuvântul de salut al organizatorilor adresat de Mihaela Băbuşanu, Salutul oficialităţilor prin vocile  Vicepreşedintelui  Consiliului Judeţean Bacău, Silviu Ionel Pravăț şi Managerului Public din cadrul Prefecturii Bacău, domnul Ailenei Sorin-Gabriel care au adresat şi cuvinte de apreciere şi susţinere, apoi prin cea a rectorului Universităţii „Vasile Alecsandri”, a urmat mai apoi rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri”  Carol Schnakovsky, care a promis că va continua colaborarea în acest sens, ba mai mult, se va implica mai îndeaproape cu studenţi şi logistică. Dealtfel şi Consiliul Judeţean Bacău, prin vocea vicepreşedintelui Silviu Ionel Pravăţ şi-a exprimat nemulţumirea pentru lipsa de implicare a autorităţilor, promiţând un mai mare sprijin pe viitor.


Iniţiatorii proiectului au ţinut să mulţumească şi în mod public Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău şi directorului adjunct Iulian Pintilie pentru susţinere, sprijinul direct şi implicare. Dealtfel domnul Iulian Pintilie a avut prima intervenţie a simpozionului vorbind despre „Turism ca ambasador şi promotor al valorilor naurale şi culturale”.

Au urmat la tribună Romulus Dan Busnea şi prof. univ. Ioan Dănilă care au adus în atenţia audtitoriului „Creatori de patrimoniu cultural: arhitectul George Sterian”, a III-a comunicare, care i-a aparţinut Mihaelei Băbuşanu, fiind o evocare a uneia dintre cele mai importante personalităţi băcăuane şi naţionale ale începutului de secol XX, generalul şi istoricul Radu R Rosetti, la 140 de ani de la naştere.

Începând cu această ediţie, iniţiatorii proiectului au demarat şi o frumoasă iniţiativă de onorare a personalităţilor „în viaţă”, care se află prinre noi, realizându-se astfel o interesantă punte sau predare de ştafetă imaginară între personalităţile remarcabile care au marcat istoria noastră locală şi personalităţile contemporane nouă.
 Atmosfera a fost fericit întregită prin sunetul muzicii Cvartetului „Blue” al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău coordonat de prof. Codrin Stan în următoarea alcătuire: Antonia Solomon, Andreea Duma, Anastasia Văcaru şi  Tiberiu Ghidu şi de câteva filme corelate evenimentului.

De apreciat prezenţa la eveniment alături de oficialităţi locale, oameni de cultură, studenţi, iubitori de frumos şi a eleviior de Şcoala Gimnazială „Miron Costin”, împreună cu doamna director Otilia Stan, ea însăşi profesor de istorie, care  dă astfel elevilor, un frumos exemplu  de respect şi cinstire al înaintaşilor.
 Simpozionul s-a încheiat cu o ceremonie de acordare a diplomelor simpozionului, pe mai multe categorii: excelenţă, de merit , colaborare.

 “Acest proiect s-a născut  din dorința sinceră (a mea ca memorialist şi a jurnalistului Dan Busnea) de readuce în atenția băcăuanilor și nu numai, personalități ale locului, valori ale culturii , ştiute sau neştiute, unele ignorate sau uitate.Sperăm ca în acest demers să ni se alăture tot mai mulţi, ajutându-ne astfel, chiar la modul concret, să îi dăm tot mai multă consistenţă şi putere.Astfel, ne bucură mult să identificăm printre cei prezenţi astăzi şi câteva dintre personalităţile locale ale momentului.Personalitatea este ca o monedă de argint care, oricum o arunci, cade mereu cu efigia în sus, niciodată cu reversul.” spunea  Lucian Blaga. Aşa se întâmplă cu adevaratele valori,  personalităţi care rezistă testului timpului şi intemperiilor de orice fel  şi tot ceea ce ne rămâne nouă de făcut (mie, domnului Busnea şi  dumneavoastră tuturor)  este doar să dăm la o parte praful  sau factorii corozivi, căci strălucirea  există, este acolo” a declarat Mihaela BĂBUŞANU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin