Beneficiarii direcți ai proiectului sunt peste 1000 de tineri cu vârste între 13 -18 de ani, elevi în unități de învățământ din județul Bacău, copii din sistemul special de protecție, proiectul fiind gândit ca o campanie de promovare a sănătății, în care tinerii sunt implicați într-o serie de activități diverse și interesante, care le aduc o multitudine de beneficii, atât din perspectiva dezvoltării psihofizice actuale, cât și viitoare.
Parteneri în proiect sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul U.V.A. Bacău.
Pe parcursul lunilor octombrie și noiembrie 2016 în 11 instituții de învățământ gimnazial și liceal din județul Bacău
(Șc.G.”Al.Piru” Mărgineni, Șc.G. ”M.Drăgan”, Șc.G. ”M.Sadoveanu”, Șc.G. ”I.Creangă”, Șc.G.”Miron Costin”, Colegiul ”Sf. Iosif”, I.Ghica, Gh. Vrânceanu, Ferdinand I, V. Alecsandri și Grigore Antipa) au fost organizate și s-au desfășurat activități sportive diverse în colaborare cu Universitatea ”V. Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, astfel încât beneficiarii proiectului, să poată descoperi alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, să experimenteze, să descopere plăcerea jocului, mișcării ca parte componentă a unui stil de viață sănătos.
ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA DEZVOLTARII PERSONALE (APDP) a susținut în cadrul proiectului ” FAN, cu dragă inimă!”, co finanțat de CJ Bacau, în data de 08.11.2016, începând cu ora 14:00, Competiția sportivă (baschet, fotbal, handbal, oină – meci demonstrativ și atletism), la care au participat 210 copii din 11 instituții de învățământ din județul Bacău (6 colegii și 5 școli gimnaziale).
Deși vremea a fost oarecum neprielnică, nu am înregistrat nicio absență în rândul colaboratorilor, copii fiind foarte motivați să participe la probele sportive anunțate. Competiția a fost deschisă, corectă, spiritul de fair-play a trimfat, și susțin aceste afirmații cu un exemplu, care mi s-a părut extraordinar de frumos și motivant pentru întreaga activitate. Competiția de fotbal gimnaziu s-a finalizat, s-a stabilit clasamentul, urma completarea diplomelor, acordarea acestora, iar un profesor de sport de la Sc.G. ”Miron Costin” m-a abordat întrebându-mă dacă copii mai poate juca o repriză cu Sc.G. ”Al.Piru” Mărgineni, fără să îi intereseze scorul, atât timp cât durează pregătirea pentru premiere. Această abordare, poate pentru unii nesemnificativă, pentru mine a reprezentat adevărata satisfacție a lucrului bine făcut. Dincolo de competiție, a câștigat mișcarea sportivă, au câștigat copii plăcerea jocului, ei au fost cei care s-au bucurat cu adevărat să fie împreună, să practice sportul preferat, iar faptul că pe lângă premierea căștigătorilor, toți copii au primit diplome de participare, a fost un lucru care nu a mai contat atât de mult în acele momente.
Nouă, ca organizatori, ne revine însă datoria de a anunța și rezultatele competiției, iar în acest fel veți putea vedea adevărata dimensiune a competiție, diversitatea de probe și competitori:
Fotbal gimnaziu: locul I – Echipa Sc.G.”Al.Piru” Mărgineni, locul II – Sc.G. ”Miron Costin”, locul III – C.N. ”Gh.Vrânceanu”.
Fotbal colegiu: locul I – C.Economic ”I.Ghica”, locul II – C.”Grigore Antipa”, locul III – C.Catolic ”Sf.Iosif”.
Baschet gimnaziu: locul I – Sc.G. ”Miron Costin”, locul II – Sc.G. ”Al.cel Bun”.
Baschet colegiu: locul I – C.N.”Ferdinand I”, locul II – C.N. ”V.Alecsandri”, locul III – C.N. ”Gh. Vrânceanu”.
Handabal fete gimnaziu: locul I - C.N. ”Gh. Vrânceanu”, locul II - Sc.G. ”Miron Costin”.
Handbal băieți gimnaziu: locul I – Sc.G. ”M.Sadoveanu”, locul II - C.N. ”Gh. Vrânceanu”.
Sărituta în lungime fete colegiu: locul I – Dragomir Carmen (C.N.”Ferdinand I”), locul II – Toea Alexandra (C.N.”Ferdinand I”), locul III – Chițigoi Crina (C.Catolic ”Sf.Iosif”).
Sărituta în lungime băieți colegiu: locul I – Tancău Sebi (C.Catolic ”Sf.Iosif”), locul II – Tunea Alexandru și Postolache Alexandru (C.Economic ”I.Ghica”), locul III – Toia Gabriel (C.”Grigore Antipa”).
Sărituta în lungime fete gimnaziu: locul I – Dospin Alexia (Sc.G. ”Miron Costin”), locul II – Popa Nicoleta (Sc.G. ”Miron Costin), locul III – Apostol Federica (Sc.G. ”Miron Costin).
Sărituta în lungime băieți gimnaziu: locul I - Sladaru Alexandru ((Sc.G. ”Miron Costin”), locul II – locul II – Turculeț Sorin (Sc.G. ”M.Drăgan”), locul III – Gunea Alexandru (C.N. ”Gh. Vrânceanu”).
Alergare viteză fete gimnaziu: locul I – Popa Nicoleta (Sc.G. ”Miron Costin”), locul II – Apostol Federica (Sc.G. ”Miron Costin”), locul III – Bunea Ioana (C.N. ”Gh. Vrânceanu”).
Alergare viteză băieți gimnaziu: locul I – Sladaru Alexandru (C.N. ”Gh. Vrânceanu”), locul II – Pintilie Luca (C.N. ”Gh. Vrânceanu”), locul III – Turculeț Sorin (Sc.G. ”M.Drăgan”).
Alergare viteză fete colegiu: locul I – Dragomir Carmen, Toea Alexandra, Dragomir Carmen (C.N.”Ferdinand I”), locul II – Chițigoi Crina (C.Catolic ”Sf.Iosif”), locul III – Sicoe Alexandra (C.Catolic ”Sf.Iosif”).
Alergare viteză băieți colegiu: locul I - Luca Adrian (C.Economic ”I.Ghica”), locul II – Andrei Felix (C.Catolic ”Sf.Iosif”), locul III – Bejenaru Robert (C.Economic ”I.Ghica”) și Popa Carol (C.N.”Ferdinand I”).
La finalul competiției copii au fost răsplătiți cu mere roșii și gustoase, fructe care numai bine se servesc înainte de masă, așa cum au fost învățati pe parcursul activităților de informare cu privire la beneficiile adoptării unui stil de viață sănătos.
Scopul proiectului este de a implica direct copii (persoane vulnerabile și nu numai), atât din mediul rural, cât și urban, în activități ce vizează dezvoltarea unui stil de viață sănătos, respectul față de viața personală, sănătatea proprie și a celorlalți, ca și contribuție în direcția creșterii calității vieții personale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu