09.04.2014

Vizita oficiala la Oblio

 Intr-o societate romaneasca in care, de multe ori, parteneriatele cu tarile Occidentului doar „suna” frumos si nu mai au finalitate concreta, Asociatia Oblio, prin sprijinul Ministerului Culturii, vine sa sparga tipare si sa declanseze noi mecanisme sa functioneze.

Aparent surprinzatoare, vizita unei delegatii din Norvegia, de la sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie 2014, vine sa sustina afirmatia anterioara. Compusa din doi mari muzicieni, Martha si Haakon Smith, delegatia din tara fiordurilor atat de indepartate a incantat si a fost
incantata la toate evenimentele la care a participat. Vizitele la membrii comunitatii evreiesti (multumiri pe aceasta cale domnului Izu Butnaru pentru bunavointa de a deschide „portile” acestei comunitati atat de greu incercate in trecut), dar si la cei romi (domnul Doru Tanase a „molipsit” cu spiritul sau initiator si „incapatanarea” de a-si ajuta necontenit membrii comunitatii sale), au fost inscrise in agenda de activitati. Discutiile purtate intre cele doua echipe au generat, fireste, idei concrete pentru un viitor proiect de pe urma caruia cel mai mult de castigat vor avea membrii comunitatii locale, dar si cei din Norvegia. Infiintata in 2007, Asociatia Oblio promoveaza, sprijina si incurajeaza tinerele talente, tinerii, adultii preocupati de imbunatatirea mersului lor profesional.

De cealalta parte, Oslo MusikAkkademi, reprezentata prin ilustrii Martha si Haakan Smith, fiinteaza din anul 2000 ca institutie de cultura, unde tinerii urmeaza cursuri de muzica clasica, canto, teoria muzicii , chitara grup , teatru muzical , atelier de operă, repertoriu în oratoriu , piese de arta norvegiană. Si daca membrii comunitatii locale s-au obisnuit deja cu activitatile caritabile ale Asociatiei Oblio, noii sai parteneri, din tara cu sistem educational demn de urmat, urmeaza aceleasi princiipii de implicare, elevii si studentii academiei sustinand, constant, concerte in scop umanitar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin