03.11.2012

Captura impresionanta de arme

Un întreg arsenal a fost ridicat de poliţiştii din Bacău, cu sprijinul ofiţerilor specialişti de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - I.G.P.R, în urma a 33 de percheziţii efectuate la domiciliile unor suspecţi de braconaj cinegetic şi deţinători ilegali de arme. / 7 persoane au fost reţinute.

 La data de 1 noiembrie a.c., poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Bacău, cu sprijinul ofiţerilor specialişti de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - I.G.P.R., sub
coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi beneficiind de suportul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au descins la domiciliile a 33 de persoane din comunele Asău şi Dofteana şi din oraşele Târgu Ocna şi Oneşti.

Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor de ordine publică şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi al jandarmilor de la Brigada de Jandarmi Mobilă Bacău. Acţiunea a vizat documentarea activităţii infracţionale a unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată cu arme, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. În urma efectuării percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării, 23 de arme cu glonţ şi alice de diferite calibre, 1.598 cartuşe, 4 capcane metalice pentru prinderea vânatului, 23 de trofee de vânat, 4 detectoare de metal, 239 produse pirotehnice, 14 componente pentru confecţionarea armelor artizanal, 1.600 grame de pulbere de exploziv, 39 kg de carne de vânat, 10 corpuri grenadă, 46 proiectile de diferite calibre, precum şi alte obiecte folosite în activitatea infracţională. Din investigaţii efectuate, poliţiştii au stabilit că armele şi muniţiile procurate, achiziţionate şi deţinute ilegal de către suspecţi, erau folosite la săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic, iar produsul acestora(carne, piei, trofee) era în cele mai multe cazuri împărţit între suspecţi, iar uneori comercializat către terţe persoane.

Totodată, ca urmare a activităţilor investigative şi de cercetare desfăşurate în cauză, a rezultat că muniţia folosită la braconaj provenea de la vânători autorizaţi, cumpărată din străinatate sau confecţionată artizanal.

Video:


 La sediul poliţiei au fost conduse în vederea cercetărilor 38 persoane. Faţă de 7 persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 59 de ani, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată cu arme, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, deţinere ilegală de obiecte pirotehnice şi braconaj cinegetic, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin