25.11.2015

Voluntariat la Mănăstirea Tisa Silvestri

Penitenciarul Bacău a încheiat un contract de voluntariat pentru perioada 19 noiembrie – 31 decembrie 2015, cu Mănăstirea Tisa Silvestri, purtând Hramul Bunavestire, contract în urma căruia, un număr de zece deţinute femei custodiate în regim deschis vor presta activităţi de igienizare în perimetrul mănăstirii, împreună cu personalul monahal al mănăstirii(obştea este alcătuită din maici).

 Activităţile de voluntariat au un impact pozitiv atât asupra persoanelor care se implică voluntar,
dezvoltând competenţe sociale şi abilităţi practice, capacitatea de a se integra într-un grup şi de a respecta normele sociale, necesare reintegrării sociale cât şi asupra comunităţii şi societăţii în ansamblu, fiind o sursă de multiplicare a reţelelor sociale bazate pe cooperare şi încredere reciprocă, oferindu-i-se oportunitatea de a-şi schimba percepţia asupra persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate.

 Implicarea penitenciarului în această campanie are drept scop dezvoltarea spiritului de voluntariat în rândul persoanelor private de libertate, consolidarea spiritului de echipă, precum şi formarea unor atitudini pro-active faţă de mediul înconjurător. Preotul unităţii noastre, Adrian Bârgu a participat la aceste activităţi, alături de persoanele custodiate de Penitenciarul Bacău, dar şi la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia sărbătoririi Intrării Maicii Domnului în Biserică, urmată de un parastas în urma căruia au fost dăruite pachete alimentare, spre pomenirea celor adormiţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin