• O mare parte din cele 12 arii naturale protejate din judeţul Bacău prezintă în componenţa lor zone umede, având un regim special de ocrotire şi conservare, dintre acestea menţionăm: Lacul Lilieci, Lacul Bacău II, Lacul Răcăciuni şi Lacul Bereşti. Toate adăpostesc specii de floră şi faună protejate şi deţin un rol foarte important în cadrul culoarului de migraţie est – european.
- 30 ianuarie ora 12.30 – Colegiul H. Coandă Bacău, - 31 ianuarie ora 09 – Colegiul M. Eminescu Bacau; ora 13.30 – Colegiul Naţional Gh. Vrânceanu Bacău, - 01 februarie ora 12 – conferinţă în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii G. Antipa Bacău, - 04 februarie ora 13 – Colegiul H. Coandă Bacău; ora 15 – Şcoala S. Haret Bacău, - 05 februarie ora 11 – Şcoala Alexandru cel Bun Bacău.
• Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, semnată la Ramsar, în Iran, în 1971, a stabilit data de 2 februarie ca Zi Mondială a Zonelor Umede, documentul fiind ratificat de România prin Legea 5/1991. Documentul se înscrie printre primele mari convenţii referitoare la conservarea patrimoniului natural al lumii. Zonele umede au fost definite ca fiind întinderi de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte şase metri. Obiectivul declarat al Convenţiei este acela de conservare a zonelor umede, faunei şi florei care serveşte ca habitat al păsărilor acvatice şi pentru că acestea constituie resurse importante de valoare economică, naturală, ştiinţifică şi recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă. • Până la sfârşitul anului 2012 pe lista Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale au fost înscrise 2065 situri Ramsar din 163 ţări. De-a lungul timpului, Convenţia Ramsar a reliefat rolul important pe care-l ocupă populaţia în conservarea zonelor umede. Zonele umede reprezintă mediul propice de supravieţuire şi dezvoltare, pentru numeroase specii de plante, păsări şi animale care găsesc numai în astfel de locuri condiţii optime. Cele mai mari suprafeţe de zone umede naturale sunt cursurile de apă şi lacurile, acestea fiind adevărate coridoare ecologice care asigură deplasarea, reproducerea şi refugiul pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice.
• Tema sub care se organizează în acest an activităţile în cadrul Zilei Mondiale a Zonelor Umede este: Zonele Umede şi Managementul Apelor, cu sloganul: Zonele Umede au Grijă de Ape. Tema se înscrie în contextul Anului Internaţional de Cooperare în Domeniul Apei, Convenţia Ramsar colaborând cu Programul Internaţional UNESCO privind Hidrologia; Obiectivele cheie al temei anului 2013: conştientizarea populaţiei privind interdependenţa dintre apă şi zonele umede şi evidenţierea modalităţilor de asigurare a accesului echitabil la sursele de apă a tuturor categoriilor de consumatori. Utilizarea înţeleaptă a zonelor umede este o componentă esenţială pentru realizarea unei management durabil al apelor. Cei care gestionează apele trebuie să acorde importanţă multor aspecte începând cu: modul de gestionare, existenţa surselor transfrontaliere, consumul în agricultură, consumul urban, ajungând la problema stocării şi a schemelor de distribuţie.Trebuie pus accent pe ceea ce putem face noi toţi, la toate nivelurile: local, regional şi global, pentru a proteja ecosistemele şi apele din zonele umede atât pentru beneficiul oamenilor cât şi al naturii.
• Ca o consecinţă a poziţiei sale geografice, România este o ţară cu o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât şi la nivel de specii. Ecosistemele naturale şi seminaturale din România reprezintă aproximativ 47% din suprafaţa tării. În România există 89 de zone umede, fiind identificate, de asemenea, 44 de zone de importanţă avifaunistică, cu o suprafaţă totală ce reprezintă trei la sută din suprafaţa ţării. Din acestea, 12 sunt înscrise pe Lista Ramsar: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Natural Comana, Lunca Mureşului, Tinovul Poiana Stampei, Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol, Lacul Bistreţ, Confluenţa Olt – Dunăre, Lacul Iezer Călăraşi şi Balta Suhaia (ultimele 4 zone umede fiind înregistrate în anul 2012). • Judeţul Bacău are o reţea hidrografică bine dezvoltată, fiind reprezentată de râurile Siret, Bistriţa, Trotuş şi afluenţii acestora. Lacurile din judeţul Bacău (excepţie lacul Bălătău care s-a format în secolul IX ca urmare a unei alunecări de teren), au luat naştere ca urmare a amenajărilor antropice: Poiana Uzului, Belci, Bereşti, Răcăciuni, Galbeni, Bacău, Lilieci, Gârleni şi Racova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu