08.11.2012

Inaugurare CORA Bacau (foto, video, detalii si impresii)

 Centrul Comercial Cora Bacau si-a deschis portile pentru bacauani. La orele 8 ale diminetii a avut loc deschiderea oficiala pentru oficialitati, invitati si presa, urmand la ora 10, intrarea publicului numeros.  Din pacate galeriile comerciale ocupate doar pe jumatate, dar hipermarketul cora este generos. Un lucru ce va atrage cu siguranta va fi si fast foodul din interior, cu hot-dog la 1 leu, la fel ca la IKEA:)

Doua lucruri imi plac in mod deosebit: parcarea subterana, deoarece e spatioasa si colorata vesel. Iarna nu ai treba cu zapada iar vara nu se incalzeste masina la soare. Iar al doilea lucru ar fi luminatoarele din magazin. Mai exact niste sisteme cu oglinzi care duc lumina de afara in interior, dar fara a mai creea efectul de sera, si pot asigura in zilele cu cu soare, intreaga lumina.

Atât în construcția propriu zisă, cât și pentru exploatarea spațiului, s-au folosit soluții tehnice care optimizează consumul de energie, așa încât cora Bacău urmează să primescă în curând certificarea BREEAM (www.breeam.org) de construcție verde.

Ce-i drept lumea a intrat civilizat, cu ajutorul organizarii din partea Jandarmeriei Bacau. In interior...fiecare cum apuca, si s-a cam stat la cozi mari cel putin la mancare....


Cora Bacău include un hipermarket cu o arie de vânzare de 7,600 m2, o galerie de 6,100 m2 cu 37 de
magazine, 725 de locuri de parcare, spații de birouri pentru închiriat și un imobil cu 8 apartamente destinate tot închirierii.

Pentru noul centru comercial, măsurând aproximativ 50.000 m2 construiți, cora a cheltuit 42 de milioane de euro.
Cătălin Ismană, Director cora Bacău „cora Bacău este un loc deosebit încă din faza de proiect pentru că s-au ales și s-au implementat cele mai noi și mai prietenoase soluții pentru mediu. Într-un spațiu atât de interesant, nu puteam crea decât un univers comercial special. Hipermarketul cora Bacău își invită clienții să descopere o gamă foarte largă de produse, începând cu articole de prim preț și terminând cu articole premium, pentru ocazii. Dorința noastră este să ne înțelegem cât mai bine clienții și să le oferim produsele pe care și le doresc la prețuri foarte bune.”

Philippe Lejeune, Director General al Cora România Sfârșitul anului aduce două noi magazine în rețeaua cora România. Astăzi deschidem cora Bacău, iar în trei săptămâni vom inaugura și cora Alexandriei, pe Șoseaua Alexandriei, la București. Ambele sunt amplasate în centre comerciale proprii care fac parte din noua generație de construcții certificate ecologic. Cu noul centru comercial de la Bacău, cora face primul pas în Moldova, care va fi urmat în viitor și de alții.”


Toate fotografiile pe facebook << click

Video interior


 Video prezentare



Alte detalii:

Structura ușoară și rezistentă Structura a fost în așa fel gândită încât să se adapteze la specificul seismic din zona Bacăului. Structura spațială ușoară a acoperișului și planșeul casetat (bubble deck) al parterului au fost alese pentru a micșora greutatea totală a construcției și pentru deplasarea centrului de greutate spre partea inferioară. Astfel s-au redus dimensiunea fundațiilor și înălțimea stâlpilor. Structura spațială piramidală e formată din 45.000 de bare special fabricate pentru acest proiect și montate în perfectă ordine. În construcțiile curente, atât dala parterului, cât și structura acoperișului sunt din grinzi de beton armat prefabricate. Implementând această soluție nouă, la cora Bacău s-a consumat mai puțin oțel și beton. Economie de energie cu iluminatoare și recuperatoare de energie

1. Pereții fațadelor au 15 cm grosime, aproape dublu față de construcțiile curente, ceea ce va duce la reducerea cu 30% a energiei pentru exploatarea centrului comercial.

2. Pentru iluminare au fost montate 48 de iluminatoare care captează lumina naturală și o redistribuie la interior fără a crea efect de seră. Iluminatoarele pot asigura pe timp de zi 100% din lumina necesară spațiului de birouri și 25% din lumina necesară suprafeței de vânzare. Tot pentru iluminare, au fost alese tuburi fluorescente, montate mai aproape de sol, care consumă cu 30% mai puțină energie decât tuburile folosite în mod normal și LED-uri în loc de becuri incandescente, care au față de acestea din urmă un consum cu 30% mai mic.

3. Există un recuperator de căldură care recuperează aerul cald degajat de aparatele de aer condiționat la exterior și îl dirijează în sistemul de încâlzit al birourilor.

 4. Apa caldă a grupurilor sanitare este încălzită cu ajutorul panourilor solare.

5. Consumul de apă din toaletele publice este optimizat cu senzori.

 6. Uscătoarele de mâini din toalete sunt de tip air blade și economisesc energie.

7. Travelatoarele au variator de viteză pentru economisirea energiei.

8. Suprafețele vitrate permit o pierdere mică de temperatură pe timpul iernii și o încălzire redusă pe timpul verii.

 9. La intrări există perdele de aer care reduc pierderea de căldură în timpul iernii sau încălzirea pe timpul verii.

10. Clădirea este prevăzută cu un Sistem Informatizat de Gestiune, un fel de creier electronic prin care sunt controlate în timp real toate instalațiile, așa încât în orice moment se poate eficientiza consumul.

 Sisteme moderne de protecție a mediului 

1. Apa de ploaie este colectată într-un rezervor și utilizată pentru udarea spațiilor verzi.

2. Există separatoare de hidrocarburi și de grăsimi: apa de pe platformele circulate de automobile este drenată într-o rețea care o curăță înainte ca aceasta să fie deversată în canalizarea publică.

3. Fațadele din zonele de intrări sunt placate cu material celulozic natural.

 4. Cablurile electrice sunt halogen free.

5. Izolațiile tubulaturilor, lâna minerală a fațadelor și acoperișurilor sunt eco friendly.

 6. Dala subsolului este din beton mozaicat, tratat așa încât să reziste la agresiuni mari și să se poată întreține la costuri reduse.

7. Pardoseala coridorului galeriei este din gresie compozită cu grad superior de rezistență.

 8. Există și un sistem informatic de protecție împotriva incendiilor care detectează imediat în ce zonă există fum, așa încât pompierii să intervină direct acolo. După ce este detectat fumul, se dă alarma, se oprește climatizarea pentru ca fumul să nu pătrundă și în alte încăperi, se pornesc ventilatoarele care evacuează fumul, iar splinkerele speciale formează o perdea de apă care scade imediat temperatura aerului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin