05.01.2011

Reduceri taxe şi impozite locale

Primăria municipiului Bacău anunţă că acordă o reducere de 25% la plata impozitului pe clădiri pentru toate persoanele juridice care-şi achită obligaţiile fiscale până la data de 31 martie 2011. Această reducere completează bonificaţia de 10% acordată prin Codul Fiscal pentru plata obligaţiilor fiscale până la data de 31 martie 2011.

Reducerea de 25% acordată persoanelor juridice la plata impozitului pe clădiri este o măsură evidentă de sprijinire a mediului economic băcăuan decisă de către primarul Romeo Stavarache, măsură de care agenţii
economici au beneficiat şi în cursul anului 2010.

Pentru anul 2011, impozitele şi taxele locale nu se majorează, ele rămânând la valoarea de anul trecut.

Impozitele şi taxele locale au fost micşorate în anul 2004 cu până la 40%, astfel încât acestea sunt mai mici decât în anul 2004.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin