18.06.2020
Criminalii nu vor mai umbla liberi pe străzile României!
Criminalii care au ucis un copil, o femeie gravidă, două sau mai multe persoane, sau au omorât pe cineva cu premeditare nu vor mai beneficia de liberare condiționată, după ce Codul Penal a fost modificat astăzi în Camera Deputaților, care este for decizional. Aceeași măsură este valabilă și pentru criminalii care au comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor, care nu vor mai beneficia de prevederile recursului compensatoriu.
Traficul de persoane, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, prostituția infantilă, tâlhăria calificată și tâlhăria urmată de decesul victimei sunt fapte pentru care nu va mai exista niciun fel de clemență, iar făptuitorii nu vor mai beneficia de posibilitatea liberării condiționate.
Potrivit statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, din 19 octombrie 2017, data intrării în vigoare a legii, până la 2 decembrie 2019, 22.917 persoane condamnate au fost liberate din închisoare, ca urmare a aplicării recursului compensatoriu, dintre care 1.041 de criminali.
În acest timp, societatea românescă a asistat la cel puțin două cazuri cu un impact emoțional uriaș: tânăra din Mehedinți, incendiată de un bărbat cu cinci crime la activ, liberat condiționat, și situația de la Caracal, care a îngrijorat opinia publică. Interzicerea liberării condiţionate a criminalilor este singura cale pentru a nu mai asista la astfel de fapte abominabile, pentru a nu mai pune alte suflete în pericol. Locul criminalilor este la pușcărie și nu există nicio justificare pentru ca un criminal în serie să se plimbe fără nicio restricție în parcuri și pe străzi, în piețe și în magazine și, eventual, să facă alte victime, a declarat Deputat Ionel Palăr, Președinte PNL Bacău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu