23.02.2017

Podul prăbușit de la Onești nu are culoare politică

La mai puțin de două săptămâni de la adoptarea bugetului de stat, Oneștiul este în pragul unei catastrofe, podul peste Trotuș fiind la un pas să se prăbușească. Parlamentarii liberali băcăuani au încercat să repare decizia Guvernului Grindeanu de a ignora problema DN 11, și au formulat un amendament în sensul finanțării cu 22.500 mii lei pentru reabilitarea și modernizarea podului. Acest demers a fost însă respins de majoritatea P.S.D.+A.L.D.E, cu 185 de voturi împotrivă.

Deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr îi comunică pe această cale domnului ministru Alexandru-Răzvan Cuc, membru PSD de asemenea, faptul că podul de la Onești nu are culoare politică, așa cum consideră domnia sa și că trebuie de urgență reparat. De asemenea,s-a transmis domnului ministru o scrisoare de interpelare pe această temă, scrisoare la care se așteaptă un răspuns foarte urgent, dar mai ales fapte concrete.

Au existat și nenumărate demersuri locale, la inițiativa consilierilor județeni liberali precum și la
inițiativa primarului Oneștiului, în scopului identificării sprijinului administrativ pentru reabilitarea
podului peste Trotuș, demersuri cărora Consiliul Județean Bacău nu le-a acordat nicio atenție.



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin