13.03.2020

Dedeman va construi un nou Mall. Mega proiectul va include birouri, parcuri, hotel

Dedeman va dezvolta în Bacău un proiect mixt, care va include un cartier de cumpărături și divertisment, dar și clădiri rezidențiale, de birouri și hoteluri și, în plus, va găzdui noul sediu al companiei, au declarat cei de la Economica.

Compania deține pe malul râului Bistrița un teren de circa 86,6 de hectare amplasat în extravilanul orașului Bacău, iar anul trecut a făcut demersurile necesare introducerii în intravilan a unei părți din acest teren. Arhitectul proiectului va fi Epstein.

De asemenea, proiectul va include clădiri de birouri, rezidențiale, hoteliere și plus că va crea un mediu dinamic, care vizează atragerea de oaspeți publici și privați.

Dedeman intenționa și să dezvolte un cartier cu 16-18 case pentru angajați tot în Bacău, care va beneficia de terenuri de sport și de un lac de agrement.






25.02.2020

FARM THE CITY un proiect Erasmus plus pentru o viata sanatoasa

Şcoala Gimnazială „Dr. Al. Safran” Bacău si Asociatia pentru Educatie si Formare ASEF Bacau finalizeaza un proiect de suflet, drag noua, Proiectului Erasmus plus ,,Farm the City”.
Farm the City este un proiect care are ca obiectiv principal să dezvolte motivatia la elevi cu pentru hrana sanatoasa, interesul pentru a invata cum se cultiva legumele in spatiile din oras si cum sa aprecieze munca agricultorilor si efortul lor de a ne oferi hrana naturala sanatoasa.
Institutiile partenere in acest proiect sunt:
  • PRISMS MALTA- coordonator
  • MALTA COLLEGE OF ARTS SCIENCE AND TECHNOLOGY
  • MARIA REGINA COLLEGE MALTA
  • SCOALA GIMNAZIALA ,,DR. ALEXANDRU SAFRAN’’ BACAU
  • ASOCIATIA PENTRU EDUCATIE SI FORMARE ASEF BACAU
  • ARSUZ KAYMAKAMLIGI TURCIA


Institutia coordonatoare Prisms a oferit expertiza în domeniul educației nonformale și a dezvoltat in acest proiect un produs final reprezentat de site web care va avea la o audiență mai largă si o aplicatie FARM the CITY care se poate descarca de pe orice android la adresa: https://play.google.com/store/apps/details.
Pe de altă parte, Institutul de Științe Aplicate MCAST - Centrul pentru Agricultură, Acvatică și Științele Animalelor si-a folosit expertiza pentru a-i învăța pe elevi cum se cresc propriile culturi și să împărtășească alte cunoștințe legate de legumicultura.

Elevilor li s-au oferit, pachete de informatii necesare pentru a putea planta legumele în propria curte și balcoane. Prin urmare, impactul nu se limitează doar la școli, ci este proiectat să depășească școlile și să ajungă și la familii si comunitate.
Acest proiect a fost planificat pe o durată de 24 de luni.

Instrumentul de diseminare creat este un spatiu web, în care publicul să poată vedea ce culturi au realizat elevii nostri și să crească conștientizarea modului în care putem fi mai sustenabili, chiar și în mediul urbane, prin utilizarea mai bună a spațiilor disponibile.

Acest web-site ofera informațiile necesare cu videoclipuri și instrucțiuni animate pe care elevii și publicul larg le pot utiliza pentru a planta legumele specifice zonei, in balcon, pe acoperisul locuintei, in orice spatiu liber si disponibil, si speram noi, motivatia de a începe sa gandeasca propria grădină de culturi.

Activități prevăzute în acest proiect:
- Lansarea proiectului
- Ateliere în școli
- Ateliere în ONG
- Targul de toamna- deschis publicului
- Doua reuniuni transnaționale
- Introducere pe site și aplicație
- Închiderea proiectului.

,,Acest proiect a aut un puternic caracter practic si ne-a oferit posibilitatea de a lucra impreuna o scoala si un ONG, lucru care nu este foarte obisnuit pentru comunitatea noastra educationala.

Ideea derivată din cel de-al șaptelea plan de acțiune pentru mediu (EAP) emis de Comisia uropeana în cadrul obiectivelor UE 2020 este initierea parteneriatelor dintre ONG-urile și școlile care împreună cu entitățile publice sa ofere tinerilor, in special, cunoștințele despre agricultură si rolul unei agriculturi ecologice in orase, interes care s-a pierdut din cauza urbanizării. Se estimează că 80% din cetățenii din UE vor trăi în orașul sau în apropierea orașului până în 2025 si de aceea este nevoie sa invatam cum sa folosim fiecare bucata de pamant din zona urbana, cum sa oferim tinerilor sansa de a indragi pamantul si de a reveni fie ca hobby, fie care viitoare meserie la cresterea plantelor si la hrana sanatoasa.

Ultima reuniune de proiect va avea loc in perioada 24-28 Februarie in Malta si vor participa Irina Carmen Vrinceanu director Şcoala Gimnazială „Dr. Al. Safran” Bacău si Mihaela Cojocaru, Presedinte Asociatia pentru Educatie si Formare ASEF Bacau.

Vom reveni cu informatii si exemple de bune practici la Seminarul Farm de City, care se va desfasura in luna martie 2020.” a declarat Prof. Dr. Mihaela Cojocaru, Presedinte Asociatia pentru Educatie si Formare ASEF Bacau.

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Erasmus +. Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conținutul informației va fi folosit.



20.02.2020

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează cursuri gratuite de pregătire pentru Bacalaureat 2020

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează, pentru al optulea an consecutiv, cursuri de pregătire gratuite pentru Bacalaureat 2020 destinate elevilor din anii terminali. Pentru a veni în sprijinul acestora, profesori de prestigiu din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău vor parcurge programa şi subiectele pentru disciplinele Limba şi literatura română și Matematică.

Pentru disciplina Limba şi literatura română cursurile se vor desfăşura în fiecare sâmbătă, iar pentru disciplina Matematică, în fiecare duminică, între orele 09-13, corp D, în sala DP18, începând cu 22 februarie până pe 24 mai 2020 (excepție sărbătorile legale).

Date de contact:

Facultatea de Litere, Str. Spiru Haret, nr. 8, telefon: 0234/ 588 884.

Facultatea de Ştiinţe, Str. Mărăşeşti, nr. 157, telefon: 0234/ 571 012.


18.02.2020

Parc Atletic pe locul Stadionului Municipal

Consilierii județeni vor vota construirea unui parc atletic pe locul fostului stadion municipal. 
Inițiatorii consideră că, investiția unui asemenea parc în plina zona centrala a Bacăului va avea numeroase beneficii pentru comunitatea băcăuană, sub mai multe planuri:

-urbanistic, sportiv, social și, nu în ultimul rând, economic.
Mai mult, recuperarea respectivului teren, în funcțiunea sa inițială, aceea de amenajare sportivă destinată publicului larg, va conduce la creșterea apetitului băcăuanilor pentru sport și la relansarea fenomenului de sport de masa în oras.
În proiectul de hotărâre se prevede ca drepturile și obligațiile părților asocierii vor fi aprobate ulterior, prin hotărâri adoptate de autoritațile deliberative locale implicate, precum și faptul că pentru realizarea obiectului asocierii contribuția fiecărei părți implicate este după cum urmeazâ:
    1. Județul Bacău – va asigura finanțarea necesară realizării obiectului și asocierii;
    2. Municipiul Bacău – va pune la dispozitie terenul necesar realizării obiectului asocierii, liber de orice sarcini, va asigura demolarea construcțiilor existente și se va îngriji de obținerea oricăror taxe/avize/autorizații.
Reconversia zonei pe care în prezent se află fostul stadion municipal, într-un parc de atletism cu funcțiuni multiple, spatii verzi și de promenada înseamnă a reda circuitului urbanistic o zona în prezent în paragină.




15.01.2020

Practică fără frontiere pentru elevii Liceului Tehnologic ”Anghel Saligny”

Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” din Bacău și-a asumat misiunea de a pregăti tinerii pentru ritmul accelerat al schimbării în societatea în care trăim şi de a le oferi acestora abilitatea de integrare şi de aplicare a informaţiilor dobândite dezvoltându-le, pe lângă competenţele cheie, competenţe cross-curriculare şi transversale.

Consecvent cu misiunea asumată, în anul 2019 unitatea de învățământ a scris și a câștigat proiectul Erasmus+,mobilități VET, (cu nr.2019-1-RO01-KA102-062691), Practică fără frontiere!

Acest proiect va oferi posibilitatea formării şi dezvoltării competenţelor profesionale şi personale a 55 de elevi din cls. a X-a, învățământ profesional, pentru toate cele 8 calificări existente în școală din domeniile Mecanică, Construcții, instalații și lucrări publice și Fabricarea produselor din lemn.

Obiectivul proiectului este de a consolida pregătirea profesională a elevilor într-un mediu de lucru cu dotări moderne specifice domeniilor de calificare, care să-i ajute să dobândească competențe în concordanță cu standardele europene și să le faciliteze dezvoltarea personală, incluziunea socială, cetățenia activă și inserția profesională.

Proiectul cuprinde două fluxuri de mobilități ce se vor desfășura la partenerii europeni din proiect, astfel:

Fluxul 1 se va desfășura în orașul Sevilla, Spania și va pregăti 30 de elevi, timp de 2 săptămâni, in calificările mecanic-auto, mecanic aeronave, lăcătuș construcții structuri aeronave și confectioner tâmplărie de aluminiu și mase plastice.

Fluxul 2 se va desfășura în orașul Barcelos, Portugalia și va pregăti 25 de elevi, timp de 2 săptămâni, in calificările operator la mașini cu comandă numerică, zidar-pietrar-tencuitor, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze și tâmplar universal.

“Pe lângă competențele profesionale, elevii îşi vor dezvolta iniţiativa şi disponibilitatea în abordarea unor sarcini variate de lucru, îşi vor accentua atitudinea pozitivă faţă de muncă prin responsabilizare, seriozitate şi implicare în activităţile zilnice, vor conştientiza impactul pozitiv al stagiului asupra propriei vieți sociale și profesionale. Datorită comunicării în limba engleză elevii îşi vor dezvolta competenţele lingvistice prin largirea vocabularului şi prin creşterea încrederii în sine de a purta o conversaţie în această limbă. Parcurgerea acestor stagii va duce la dezvoltarea unui set de valori europene asociate cu ideea cetăţeanului european care ii va ajuta să se integreze mai uşor pe o piată acerbă a muncii” a declarat directorul liceului și coordonatorul acestui proiect, prof. Crisalinda Nona Irimia.

LinkWithin