Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău organizează vineri, 15 ianuarie
2016, ora 17.00, la sediul din Str. Crângului nr. 18, evenimentul cultural
„Vreme trece, vreme vine”
Astfel, sub semnul Zilei Culturii Naţionale, manifestarea vizează omagierea
poetului Mihai Eminescu, marcând împlinirea a 166 de ani de la naştere.
Vor susţine comunicări despre universalitatea operei lui Mihai Eminescu pe
diferite teme:
prof.univ.dr. Ştefan Munteanu, Universitatea „George Bacovia” din
Bacău: „Frământări eminescologice postdecembriste”, poetul Dan Petruşcă: „Despre
cultura poetică eminesciană” , prof.
dr. Gheorghe Iorga: „Cum poate fi Eminescu
român sau despre discernământul absolutizării” şi lect. univ.dr. Adrian Jicu,
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Coordonate ale identităţii naţionale în
publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc şi context european”.
În program, artista Doina Lungoci, cu un recital de muzică folk, va lega muzica
de versul eminescian, în tălmăcirea actorilor Constanţa Zmeu, Florina Găzdaru şi Anca
Bucşă.
Evenimentul va fi moderat de actorul Gheorghe Geo Popa, care va face lansarea
proiectelor culturale ale Centrului Apostu pentru anul 2016, ce se vor desfăşura sub
genericul „Pe urmele lui Apostu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu