Deschiderea oficială va avea loc pe 4 iunie, ora 11:00, în Aula
Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Pe 4 iunie 2015, studenții universității organizează un spectacol
aniversar la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, începând cu ora
17.00, cu intrarea liberă. Programul include momente muzicale, dansuri
populare și reprezentații sportive realizate de studenţii și
colaboratorii universităţii.
În perioada 4-6 iunie 2015 vor avea loc o serie de manifestări științifice și culturale organizate cu ocazia celor 54 de ani de învățământ superior băcăuan.
Conferința Internațională „Optimizarea
proiectării constructive și tehnologice în construcția de mașini” (OPROTEH), ediția a XI-a, este realizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Inginerie în colaborare cu: Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași; Universitatea Politehnică din Torino, Italia; Universitatea Tehnică din Varșovia, Polonia; Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria; Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești” București și Universitatea Politehnică București.
Cele 10 secțiuni ale conferinței vor reuni lucrări realizate de cadre didactice universitare, cercetători, specialiști și doctoranzi din Algeria, Bulgaria, Coasta de Fildeș, Franța, Italia, Republica Moldova, Polonia și Spania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu