22.10.2014

Expo Militar Bacau (+program)

SC Centrul de Afaceri şi Expoziţional  Bacău SA, în parteneriat Unitățile Militare din Garnizoana Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al Județului Bacău și Serviciul Român de Informații, organizează prima ediție din Moldova a  EXPO MILITAR BACĂU.

Publicul interesat și pasionat este invitat începând cu 24 octombrie 2014, ora 10.00. Pe parcursul celor trei zile de expoziție, până duminică, 26 octombrie 2014, vizitatorii vor putea vedea echipamente din dotarea forţelor Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică, Siguranţă Naţională şi din dotarea
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Române, fabricate atât de firme din industria românescă cât şi de către companii străine. De asemenea, expoziția cuprinde și  sisteme de supraveghere video, echipamente de protecție, precum și autovehicule de intervenţie din dotarea instituţiilor sus menţionate.

Expo Militar Bacău, singurul eveniment de acest tip din Regiunea N-E, este și o expoziție cu vânzare. Vizitatorii vor beneficia de demonstrații organizate de  Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău și Inspectoratul de Poliție Județean, precum și prezentări ale tehnicii militare deținute de Unitățile Militare din Garnizoana Bacău.

De asemenea, sâmbătă, 25 octombrie 2014, de ziua Armatei, cei prezenți se pot delecta cu tradiționala fasole cu ciolan, specifică bucătăriei militare, activitate susținută de România Hypermarche SA (Cora Bacău).

Evenimentul are loc la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău, la Pavilionul Expozițional numărul 1 și în zona exterioară acestuia.
Pentru a ajunge la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”,se asigură transportul cu linia internă numărul 3, cu plecare de la  FNC, la orele 9.50, 11, 12.10, 13.20, 14.20, 15.40, 17.45 și linia externă de la Autogară spre Luizi Călugăra.


Vineri 24.10.2014

Program de vizitare: 10.00-17.00
13.00 - Deschiderea oficială a evenimentului
14.00 - Demonstrații surpriză efectuate de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău

Sâmbătă 25.10.2014

Program de vizitare: 10.00-18.00
13.30 - Demonstrații efectuate Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău cu:
⦁    tehnică de intervenție – coborâre în rapel;
⦁    tehnică de salvare – persoane rănite aflate la înălțime;
⦁    tehnici de folosire a câinilor de serviciu pe timpul misiunilor;
⦁    tehnici de coborâre din elicopter și de recuperare a personalului.
15.00 – Terorismul de lângă noi. Oferta educațională a Academiei Naționale de Învățământ a S.R.I.

⦁    Vizitatorii la târgul EXPO MILITAR Bacău vor putea degusta tradiționala fasole cu ciolan


Duminică 26.10.2014
Program de vizitare: 10.00-15.00


2 comentarii:

LinkWithin