Direcţia Judeţeană
pentru Cultură Bacău, Uniunea
Armenilor din România - Filiala Bacău
şi Editura
Cartea Actuală 3C vă
invită luni, 03 noiembrie 2014, la orele 17.00,
la o
lansare
de carte eveniment
SE ÎNTORC MORŢII ACASĂ
Unul dintre cei mai importanţi publicişti ai
anilor ’90, întemeietor şi director al unor publicaţii şi al
primelor posturi de radio private din România, profesor la
Facultatea de Jurnalistică, mentor al unor mari gazetari de astăzi,
Cornel Constantin Ciomâzgă se retrăgea prin anii 2000 în
chiliile unor mănăstiri pentru a ieşi de acolo cu o carte care
avea să spargă tiparele, devenind în
foarte scurtă vreme best-seller.
De atunci şi
până acum cartea sa LUCRAREA
a fost declarată de mai multe ori "cel
mai căutat roman românesc
postrevoluţionar", tirajele
epuizându-se de fiecare dată cu rapiditate. Timp de zece ani
scriitorul a stat din nou retras prin sihăstrii şi locuri tainice,
numai de el ştiute, pentru ca acum să revină, iată, cu o nouă
carte ce se anunţă a fi cu mult mai răvăşitoare decât cea
dintâi.
Un subiect "împrumutat tot din realitate", cum
spune autorul, având ca personaje principale un călău şi
victima
sa. Un fost torţionar comunist şi cea mai opresată victimă
a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viaţa sa
terifiantă, spre a trăi împreună o experienţă “de legendă”.
Incredibilul văzut de aproape, uneori chiar din interior, descris
cadru cu cadru, într-o formulă literară neobişnuită, va face din
cartea scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă nu doar un
best-seller, ci istorie prin… istoria restituită astfel.
Aşadar, pe 3 noiembrie, la orele 17, la sediul Filialei Bacău a
Uniunii Armenilor din România (Strada Oituz nr. 54 - pe lângă
Spitalul TBC), sunteţi aşteptaţi la un eveniment
editorialistic şi cultural de excepţie.
Prezintă
scriitorii:
Pr. prof. dr.
CONSTANTIN LEONTE
Prof.
DANIEL
NICOLESCU
Momentul va fi precedat de proiecţia unui film-eseu, semnat de
regizoarea Cristina Chirvasie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu