03.08.2010

Încep înscrierile pentru Campionatul Municipal de Minifotbal

Asociaţia Română de Minifotbal şi Lider Sport, începând cu data de 2 august 2010, au demarat înscrierile pentru Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori - Liga Bergenbier, Bacău, ediţia a V-a, 2010-2011.

În urmă cu trei ani şi jumătate, pe 10 martie 2007 începea prima ediţie a Campionatului Municipal de Minifotbal, aducând la start 30 de echipe care au fost repartizate în două superligi. Campionatul de
minifotbal a continuat an de an, înregistrând o evoluţie atât a talentului fotbalistic de care au dat dovadă jucătorii agrenaţi în această competiţie, cât şi a echipelor care s-au înscris în disputa pentru câştigarea titlului de campioană a Municipiului Bacău. Acest titlu a fost revendicat până acum de FC Prolexim (ediţia I şi II), FC Coriolan (ediţia III) şi Tofan Sport (ediţia IV), ceea ce le-a conferit şi dreptul celor trei echipe de a participa la Turneul Naţional al Campionatelor de Minifotbal.

În vara anului 2010, FC Coriolan a reprezentat Bacăul la Cupa României la Minifotbal, organizată la Zalău, iar Tofan Sport a participat la Turneul Naţional de Minifotbal - Liga Bergenbier, organizat la Cluj-Napoca. Drept recompensă, Bergenbier şi Asociaţia Română de Minifotbal a oferit campioanei naţionale pentru al doilea an consecutiv posibilitatea visată de orice microbist de a urmări pe viu un meci al echipei lui Cristi Chivu, Inter Milano.

Începând cu această ediţie, în cadrul campionatului va evolua inclusiv o echipă din Oneşti, Nevilla, fiind cea de-a doua echipă din afara municipiului Bacău, după Ben-Jon Comăneşti, care se înscrie la startul acestei competiţii destinate exclusiv amatorilor.

Scopul principal al organizării acestui campionat este de a promova minifotbalul ca un sport care oferă valori educaţionale, beneficii de sănătate, oportunităţi de socializare, dar şi valoare sportivă. Jocul de minifotbal a devenit un mijloc extraordinar de dezvoltare personala şi sportivă totodată. „Dincolo de a fi un simplu joc, minifotbalul este de asemenea fascinant datorită multitudinii de scheme şi tactici care pot fi implementate si care fac din minifotbal un adevărat spectacol pentru amatorii de fotbal”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al campionatului.

Competiţia este destinată exclusiv amatorilor, astfel jucătorii care evoluează în Ligile de fotbal 1, 2 si 3 şi/sau de futsal care posedă legitimaţie vizată pe anul 2010 NU au drept de joc. Totodată în campionatul de minifotbal au dreptul de a se înscrie echipe care aparţin unor companii, societăţi comerciale, asociaţii, instituţii ori cartiere, precum şi orice alte echipe din judeţul Bacău, formate din colegi de serviciu, vecini de bloc sau orice alte persoane care ştiu cât de cât să bată mingea într-un cadru organizat.
Campionatul va fi organizat pe sistem tur-retur, toamnă-primăvară. La sfârşitul returului de campionat, echipele aflate pe primele 8 poziţii ale clasamentului vor intra într-un sistem play-off pentru desemnarea echipei campioane a Municipiului Bacău, dar şi clasamentul final. Astfel, meciurile din play-off se vor juca în sistem eliminatoriu şi vor urma regulamentul după care se dispută şi meciurile din cadrul turneelor naţionale de minifotbal.

Premiile vor consta pentru toate echipele atât în diplome, cupe şi medalii, cât şi în bani şi echipamente sportive. Totodată organizatorii vor continua să premieze şi echipa Fair-Play, premiu care se va acorda echipei cu cele mai puţine cartonase roşii şi respectiv galbene. Pe lângă acestea se vor acorda diferite premii din partea sponsorilor şi partenerilor Lider Sport. Sponsorul principal al Campionatului Municipal de Minifotbal este Bergenbier, iar partenerul principal Grafit Invest.

Iubitorii de minifotbal au posibilitatea de a se înscrie până la data de 23 august, ora 12.00, la tel. 0727.137.053 (Gh. Burleanu) sau pe website-ul www.lidersport.ro , echipele urmând a fi repartizate potrivit înscrierilor. Tragerea la sorţi va avea loc pe 27 august, dată la care vor fi premiate şi echipele care în această pauză competiţională s-au înscris la Memorialul Teofil Bora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin