22.04.2010

Premiul I pe țară de ziua bibliotecarului la Bacău

In primul rând aș dori să urez : La mulți ani bibliotecarilor din Bacau, deoarece mâine 23 aprilie este ziua ZIUA BIBLIOTECARULUI ROMÂN, si să anunț:

Premiul I la Concursului Naţional de afişe de bibliotecă, obţinut de Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău

Zilele acestea, în cadrul simpozionului naţional "Mijloace moderne de atragere a publicului în biblioteci" a fost organizat Concursul Naţional de afişe de bibliotecă. Din zecile de lucrări depuse de bibliotecile din ţară, au fost alese cele mai reuşite, cu ele realizându-se o expoziţie în holul Bibliotecii Judeţene "Panat Istrati" din Brăila.

Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău a obţinut
Premiul I cu afişul din cadrul proiectului Concursul Internaţional de Ex-libris „Eugen Ionescu - 100” din 2009, coordonat de Ana Chiscop şi Crina Ifrim.
Afişul, realizat în colaborare cu profesorul Ioan Lăzureanu de la Liceul de Artă „George Apostu”, a fost apreciat şi datorită ilustrării lui cu o lucrare de ex-libris, realizată de Ovidiu Petca, artistul care a creat o imagine plastică, sugestivă pentru opera lui Eugen Ionescu. Celelalte două premii şi menţiunea au plecat spre alte biblioteci din ţară: Premiul II - Biblioteca Centrală Universitară Iaşi, Premiul III - Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu", Braşov, iar menţiunea a ajuns la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman", Dolj.

Premiul obţinut ne onorează mult, mai ales că el se adaugă celorlalte succese din ultimul timp: câştigarea Proiectului Naţional Biblionet, autori: Gabriela Muraru,directorul instituţiei, Ioan Enache, coordonator judeţean de proiect şi Crina Ifrim.

Recent, IREX a început procesul de selecție pentru predarea unui nou curs de training : Servicii moderne de bibiliotecă. Menționam că au fost aleşi 3 traineri pe ţară, din cei 24 formați în primul an de proiect Biblionet, iar Crina Ifrim este prima din listă, ca urmare a „…capacităţii de empatie şi relaționare cu sala (de cursanţi)… şi a competenţelor in: leadership, feedback constructiv şi crearea unui mediu propice al învăţării pentru participanți...”. Prin intermediul Biblionetului, în judeţul Bacău au fost donate până acum, 89 de calculatoare în valoare de 170.914,75 Ron, la cursurile de instruire în IT şi administrarea bibliotecii au participat 31 de bibliotecari, iar valoarea investiţiilor totale în judeţ este de aproximativ 376.195 Ron.

Mai putem aminti, de asemenea, de proiectul HOMO LUDENS, autori Ana Chiscop, Laura-Irina Gavriliu, Mihaela Chiribău şi Ionela Andrei cu premiul al II-lea pe ţară la Forumul Inovatorilor în Educaţie şi cele 12 premii de la MINIMAXTV pentru proiectul din cadrul campaniei „Plăcerea lecturii”, autori Ana Chiscop şi Mihaela Dinu.
Toate aceste rezultate meritorii, obţinute în competiţii puternice pe ţară, arată drumul ascendent pe care merge Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău în intenţia sa de a se impune ca un centru cultural puternic în comunitatea băcăuană. Informațiile oferite de Ana Chiscop, Secţia de Artă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin