04.09.2014

Mega-selfie la Concert pentru suflet

Miercuri seara s-a coborât cortina peste deja tradiționalul  ,,Concert pentru Suflet”, din Parcul Catedralei, adica al patrulea din 2014 si al 27 din ultimii cinci ani. La orele 18:00 in Parcul Catedralei, publicul prezent a fost vrăjit cu magia lui Augustin, au continuat copiii de la Colegiul de Artă, iar pâna la sfârșit,  distractia a fost asigurată de formația Feelings.

Reprezentanții ONG-urilor băcăuane au fost, de asemenea, prezenți în Parcul Catedralei, reuniți în Târgul handmade pentru suflet, de unde băcăuanii au achiziționat produse artizanale realizate de beneficiarii celor dintâi, banii rezultați din vânzări urmând să se întoarcă la aceștia. Feliciări Mioarei Iacob de la Salonul de Piane pentru incă un an de bucurii si emoții in Parcul Catedralei.


Fotografiile de la sfârșitul spectacolului le găsiți pe facebook. Pentru că am ajuns târziu in Bacau, nu am reușit sa fiu prezent de la inceput, dar găsiti toate fotografiile la colegii mei si pe pagina de fb a Salonului de  Piane. Multumesc pentru intelegere:)

Si un Mega Selfie de la Formtia Feelings.







 

Baletul Ciresica si Formatia Cristian Nastase la Restaurantul Green Park

01.09.2014

Al 27 lea ,,Concert pentru suflet” - miercuri, 3 sept 2014

Un ,,Concert pentru Suflet”, adica al patrulea din 2014 si al 27 din ultimii cinci ani va avea loc miercuri, 3 septembrie, de la orele 18:00 in Parcul Catedralei, cu magia lui Augustin si distractia formatiei Feelings.

Invaluiti de sunetele clapelor de piane, cu mangaierea viorilor, naiului si a vocilor diafane, copiii si tinerii talentati ai Bacaului va dau intalnire in mijlocul naturii.

Reprezentanții ONG-urilor băcăuane vor fi, de asemenea, prezenți în Parcul Catedralei, reuniți în Târgul

27.08.2014

Curs gratuit de formare profesională “Ingrijitoare batrani la domiciliu”

În perioada 11 august 2014 – 17 noiembrie 2014 se derulează în municipiul Bacau cursul “Ingrijitoare batrani la domiciliu (cod NC 5133.1.2)”, organizat de către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România în cadrul proiectului strategic “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul

Cursuri de prim ajutor pe aeroportul din Bacau

  O echipă a Crucii Roșii Bacău, formată din paramedic și asistent medical generalist a fost prezentă la Aeroportul Internațional “George Enescu” pentru a preda unei părți a personalului angajat cursul de prim ajutor de bază.
Pe parcursul a 12 ore, cei doi instructori de prim ajutor au structurat instruirea pe următoarele teme: Resuscitarea cardio-pulmonară; Corpi străini în caile aeriene superioare; Starea de inconştienţă–

LinkWithin