19.05.2026

Gala Premiilor Comunității Băcăuane – Ediția a XXIII-a, pe ultima sută de metri!

Sub tema „Gala performanței de nota 10”, cea de-a XXIII-a ediție a Galei Premiilor Comunității Băcăuane va reuni, joi 21 mai, la Salonul Caprice Events din Bacău, oameni, organizații și companii care transformă comunitatea prin implicare, solidaritate și performanță.

Într-o atmosferă elegantă și plină de emoție, evenimentul dedicat excelenței comunitare va aduce împreună peste 250 de invitați – reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, ai instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale – pentru a celebra binele făcut împreună și poveștile care inspiră comunitatea băcăuană.

Evenimentul va fi prezentat de îndrăgita realizatoare TVR, Iuliana Marciuc, care revine și în acest an în dublul rol rolul de gazdă a Galei, dar si Ambasador Onorific al programelor FSC, iar unul dintre momentele speciale ale serii va fi recitalul susținut de una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii românești, Alexandra Ungureanu, a cărei prezență, sensibilitate artistică și voce inconfundabilă vor adăuga eleganță, emoție și rafinament unei seri dedicate excelenței și oamenilor care inspiră comunitatea băcăuană. Momentele artistice vor fi completate de voluntarii si beneficiarii FSC, precum si de corul Fantasia, alcătuit din elevi ai Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău.

Pentru Premiile Comunității Băcăuane au fost făcute în acest an 31 de nominalizări, grupate în cele trei categorii dedicate persoanelor, organizațiilor și companiilor care au demonstrat că succesul adevărat înseamnă să construiești valoare pentru comunitate. Momentul culminant al serii va fi anunțarea câștigătorilor Premiilor Comunității Băcăuane, dar și acordarea Premiului de Excelență celor care au adus rezultate excepționale și performanțe remarcabile.

Finaliștii din acest an sunt:

I.                   Categoria persoane fizice:

v  Pentru întreaga carieră de 20 de ani în domeniul îngrijirilor paliative MIHAELA DUMITRACHE;

v  Pentru rolul avut și dedicația arătată în organizarea proiectului Maratonul pentru Educație Antreprenorială în județul Bacău – DOROTHEA-MARIA HUȚUȚUI;

v  Pentru accesul oferit copiilor și tinerilor din mediul rural la educație, cultură și participare civică, prin proiectul Construim Vise – TEODORA MARIA DĂMOC.

II.                Categoria instituţii şi ONG-uri:


v  Pentru organizarea timp de 10 ani a competiției de strângere de fonduri Swimathon Bacău -  FUNDAȚIA COMUNITARĂ BACĂU

v  Pentru promovarea egalității de șanse între studenți, prin proiectul Incluzi(ON)-UBcUNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI BACĂU

v  Pentru șansa la afirmare oferită sportivilor cu dizabilități, prin proiectul Drumul spre Paralimpic – ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV AQUATIC BABY MAR

 

III.             Categoria firme şi companii:

v  Pentru sprijinul acordat seniorilor singuri ai Bacăului, prin proiectul Niciun bunic nu e singurOMV Petrom

v  Pentru sprijinirea educației și formării de specialitate a tinerilor, prin proiectul Gustul viitorului, implementat de Asociația Agricola - AGRICOLA INTERNAȚIONAL

v  Pentru susținerea artei și tradițiilor locale, prin proiectul Artă și Agroturism 2025 – FIALD IMOBILIARE

IV.             Premiul de Excelenţă:

v  Pentru performanțele excepționale și contribuția adusă sportului românesc – Vicecampioana Olimpică – MIHAELA VALENTINA CAMBEI.

v  Pentru performanțele sportive internaționale obținute încă din faza de juniorat – eleva DARIA VRÎNCEANU

v  Pentru rezultatele excepționale obținute la Olimpiadele si concursurile naționale și internaționale de Științe -  elevul ALEXANDRU IOAN JICU

Câștigătorii, la fiecare categorie, vor fi anunțați și premiați în seara Galei.

În cadrul evenimentului va avea loc și o licitație spectaculoasă, care reunește obiecte rare, de colecție și experiențe exclusiviste. Printre piesele licitate se află un set rafinat format din două sculpturi semnate de sculptorul francez Pierre Collinet și o oglindă vintage în stil neobaroc cu influențe Rococo, un ansamblu artistic ce îmbină eleganța și rafinamentul artei decorative europene. Participanții vor putea licita și pentru un impresionant set de măști Senufo Kpelie, sculptate manual la sfârșitul secolului al XIX-lea, provenind din cultura poporului Senufo din Africa de Vest, simboluri ale păcii și spiritualității. Licitația va continua cu un set exclusiv de vinuri premium vechi, ediții limitate din Republica Moldova, între care se regăsește și un Ice Wine creat special pentru brandul FC Barcelona, alături de vinuri nobile cu vechime apreciabilă, dedicate cunoscătorilor și colecționarilor. Un alt obiect cu puternică încărcătură emoțională este tricoul oficial al Echipei Naționale de Rugby a României „Stejarii”, ediția 2023, purtând semnăturile lotului național și donat pentru această licitație de Primarul Municipiului Bacău, domnul Lucian Stanciu-Viziteu. Licitația va include și obiecte handmade create în Atelierul Activ Mozaic by FSC, adevărate simboluri ale creativității și ale muncii realizate cu suflet de voluntarii organizației.

Participanții la Gală vor avea parte și de o tombolă cu premii speciale și experiențe premium: servicii wellness oferite de Rapsody Spa, produse oferite de Agricola, abonamente pentru Young Island Festival 2026, pachete turistice în locații superbe din județul Bacău, cosuri cu diverse delicii culinare, carduri cadou de cumpărături din magazinele Kaufland și pachete de servicii medicale oferite de Clinica Luxor. Marile premii ale tombolei vor fi oferite de AffordHire, companie care susține dezvoltarea profesională și leadershipul organizațional prin pachete premium de business coaching și consultanță, dar și de Regina Maria, care oferă un pachet complex de servicii destinat companiilor.

Partenerul principal al ediției din acest an este Kaufland România, companie care continuă să susțină proiectele sociale și inițiativele dedicate comunității. Organizatorii transmit mulțumiri speciale pentru implicarea constantă și pentru sprijinul oferit unei Gale care, de peste două decenii, aduce împreună oameni, valori și povești care inspiră.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin