Incepand de marti 21 august pana vineri 24, icoana si delegatia vor sta la Manastirea Diaconesti, unde joi, 23 august, incepand cu ora 8:00, va fi oficiata Sfanta Liturghie. Pelerinii sunt asteptati in costume populare.
Oficialii greci au adus cu ei una din icoanele facatoare de minuni ale manastirii Vatoped. Icoana Maicii Domnului "Altarita" - Vimatarisa.
Staretul Manastirii Vatoped, Arhimandritul Efrem
Video
Prin secolul al X-lea, deci in urma cu vreo mie de ani, mănăstirea a fost atacată și jefuită de arabi, iar la ceea ce nu au putut lua cu ei, au dat foc. În acel timp, paracliser al mănăstirii era ierodiaconul Sava, care văzând primejdia, a reușit să ia icoana Maicii Domnului și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, pe care le-a ascuns în fântâna care se afla în Sfântul Altar, iar în fața lor a pus o lumânare mare, aprinsă. A acoperit apoi fântâna cu scânduri și lespezi de piatră, ca să nu se vadă că acolo s-ar afla o ascunzătoare. Pirații, după ce au prădat mănăstirea și au ucis pe călugării cei mai bătrâni, au plecat, luând cu ei în robie și pe ierodiaconul Sava împreună cu alții mai tineri. După 70 de ani, ierodiaconul Sava a reușit să scape din robie. Dorința lui cea mai mare a fost să se întoarcă cât mai repede la mult iubita sa mănăstire.
Pentru ca icoana a fost gasita in vremea intemeierii manastirii, cand in acest loc se nevoiau trei frati calugari, Cuviosii Atanasie, Nicolae si Antonie, ea se mai numeste si "Ktitorissa", adica
"Intemeietoarea". Astazi, icoana se pastreaza in Sfantul Altar al bisericii celei mari, la loc de mare cinste.
Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, pe care am avut ocazia sa le vizitez, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu